Operațiune de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială a fost avariată în apropiere de Sulina. Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat două elicoptere Black Hawk și mai multe ambarcațiuni pentru salvarea a patru membri ai echipajului. Intervenția este îngreunată de valurile foarte mari, care nu permit, deocamdată, recuperarea în siguranță a marinarilor.
Nava comercială Wine Trader, sub pavilion San Marino, a transmis joi dimineață un semnal de urgență, după izbucnirea unui incendiu la bord. Incidentul s-a produs la aproximativ 13 mile marine de Sulina. Potrivit informațiilor transmise inițial de Autoritatea Navală Română, la bord se aflau 12 persoane, dintre care patru erau în siguranță, iar opt fuseseră date dispărute.
Două elicoptere Black Hawk, trimise în misiunea de salvare
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat mai multe echipaje ale Poliției de Frontieră, Inspectoratului General de Aviație și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Un elicopter Black Hawk, cu o echipă medicală la bord, a decolat către zona incidentului. Un al doilea elicopter a fost trimis de la București pentru a sprijini intervenția. Ambele aeronave sunt dotate cu sisteme de salvare prin troliere, care permit recuperarea persoanelor aflate în pericol.
În același timp, nava Fifi a plecat din portul Mangalia, având la bord un medic, doi paramedici și un asistent medical. O altă ambarcațiune, aparținând ISU Tulcea, a fost trimisă din portul Tulcea către Sulina, cu trei paramedici și patru membri ai echipajului.
Valurile foarte mari îngreunează salvarea marinarilor
O navă a Poliției de Frontieră se află deja în zona incidentului și monitorizează situația. Cu toate acestea, condițiile de pe mare fac intervenția extrem de dificilă.
Potrivit MAI, valurile foarte mari nu permit, pentru moment, salvarea în siguranță a celor patru membri ai echipajului aflați în dificultate.
Autoritățile precizează că prioritatea este recuperarea marinarilor, fără a pune în pericol viețile salvatorilor.
Operațiunea este în desfășurare, iar echipele de intervenție își adaptează acțiunile în funcție de condițiile meteorologice și de evoluția situației.
