Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Publicat de: Euronews

Perspectivele unei schimbări în Afghanistan par slabe. Talibanii celebrează săptămâna aceasta doi ani de când au preluat puterea în august 2021 și susțin că au pus capăt celor 40 de ani de conflict. Fetele și femeile sunt cele care plătesc prețul, lor le este interzis să meargă la serviciu, la școală, practic le este oprit accesul la viața publică. Totuși, ele găsesc soluții, de exemplu, apelează la cursuri online ca să își continue studiile.

Interdicții privind educația femeilor

Sunt doi ani de când talibanii au preluat puterea în Afganistan, iar cel puțin unei părți a populației i s-au confirmat temerile despre ce înseamnă noul regim.

Reporter: ”Poți să-mi spui cum arată zilele tale în Afganistan acum?”

Femeie: ”În general, nu numai eu, ci milioane de alte fete și femei din această țară, ne trăim zilele, pot spune, cu tristețe, durere și multă dezamăgire. Mai ales fetele afgane își duc toate zilele îngrijorate de ceea ce se va întâmpla cu ele și cu viitorul lor. Nu știu cum le va fi viitorul, pentru că femeilor li s-au interzis mai multe lucruri. Există restricții, iar acestea sunt tot mai multe în fiecare zi. De exemplu, în primul rând, sunt restricții și interdicții potrivit cărora femeile nu au voie să meargă la școală, apoi la universitate, apoi nu au voie să meargă singure la piață și nici să călătorească singure fără mahram (n.r. rudă de sex masculin). De exemplu, ne spun câți kilometri avem voie să călătorim singure și câți nu. Dacă o fată călătorește dintr-o provincie în alta, trebuie să fie însoțită de un bărbat din familie, fie fratele, fie soțul ei. Alt lucru, ele nu au voie să stea pe scaunele din față în mașină, chiar dacă se duc în apropiere, trebuie să stea pe bancheta din spate.”

Numeroasele interdicții privind educația fetelor și femeilor sunt printre cele mai îngrijorătoare măsuri, din cauza efectelor de durată, pe care talibanii le-au impus.

Peste 100.000 de femei afgane erau înscrise la universități publice sau private din Afganistan înainte de revenirea la putere a grupării. Azi, multe femei, încercând să-și continue educația, apelează la opțiuni online, cum ar fi University of the People.

Shai Reshef, președinte University of the People: ”Numărul era așa mare încât am trecut de la 1.000 la 2.000 (de locuri). Am spus că vom primi 2.000 (de studenți). Iar numărul crește. Până acum, 21.000 de femei afgane și-au depus actele ca să studieze la universitate. Le am admis pe 2.500 dintre ele. Deci, 2.500 de femei studiază la University of the People și își doresc să putem primi și mai multe. Nu știm încotro se îndreaptă Afganistanul. Nu știm cum va arăta Afganistanul peste cinci, zece ani. Dar noi, precum și studenții noștri de acolo credem că, dacă este o șansă pentru un viitor mai bun, ar trebui să o urmăm și să oferim o oportunitate oamenilor care doresc să participe.”

Talibanii sunt doar una din probleme cărora femeile afgane trebuie să le facă față ca să poată să învețe în continuare. Lor le lipsesc și conexiunea bună la internet, și curentul electric neîntrerupt. Deși gruparea talibană insistă că a pus capăt celor 40 de ani de conflict, femeile din Afganistan se întreabă cu ce preț.

Femeie: ”Pacea nu înseamnă doar să nu fie război. Pentru mine, pacea înseamnă să ai dreptul să fii tu însuți, să îți faci propria alegere.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE