Este vară, este cald, iar sezonul festivalurilor a început în Românie. De la techno, trap și rock până la jazz, indie și muzică clasică, vara aceasta se vrea mai frumoasă decât cea care a trecut.
Nostalgia are loc în Pădurea Băneasa. Promite o experiență retro, cu muzică din anii ’80 - ’90 și decoruri de poveste. Nu vă spun prea multe, dar școala, casuța fermecată saumaidanul sunt printre cornerele amenajate de organizatori. Printre artiștii care vor fi la eveniment se numără ASIA, L.A., LA FAMILIA sau Loredana.
Cel de-al doilea festival, IntenCity are loc în Craiova, iar scena principală este pe stadionul Ion Oblemenco. Vor cânta artiști internaționali, precum J Balvin, Paris Hilton sau Tyga, dar și mai mulți artiști autohtoni. Speak, Iris și alții.
La începutul lui iulie, între 4 și 6, petrecem la Neversea dar de data aceasta, nu pe litoral. Festivalul are loc în Capitală, pe Arena Națională. Vor cânta Lost Frequencies, Salvadore Ganacci, și mulți alții.
Urmează Beach, Please!, între 9 și 13 iulie, în Costinești – un festival cu muzică trap, hip-hop și electronică. Cap de afiș este rapperul american A$AP Rocky.
Pe 16 iulie începe Electric Castle, la Bonțida și timp de patru zile, castelul Bánffy va fi un centrul al muzicii, artei și al distracției. Vor fi acolo Justin Timberlake și Queens of the Stone Age. Nu pare că va ploua, însă la Electric Castle nu se știe niciodată, deci nu uitați acasă pelerina de ploaie.
Schimbăm repertoriu și între 30 iulie și 3 august are loc ultima ediție Rockstadt Extreme Fest la Râșnov. Începând cu anul viitor, festivalul de metal, care a adus la noi în țară fani din toată lumea se va muta într-o locație mai generoasă.
În august avem două dintre cele mai mari festivaluri: Untold, între 7 și 10 august și Summer Well, între 8 și 10. La Untold, în Cluj-Napoca sunt așteptați zeci de artiști celebri, Martin Garrix, Tiesto sau Armin Van Buuren.
Pe domeniul Știrbey, la Summer Well, vor urca pe scenă Snow Patrol, Empire of the Sun sau BANNERS.
Iar spre finalul verii, din 24 august și până pe 21 septembrie, are loc Festivalul George Enescu, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, cu artiști de top din întreaga lume.