Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Vara a fost săracă în turiști la munte. În Poiana Brașov, aceștia au petrecut cu 50% mai puține nopți în hoteluri față de aceeași perioadă a anului trecut. Hotelierii au redus prețurile cu până la 20% în unele unități și vin cu pachete care includ acces la SPA, piscină sau activități pentru copii, în speranța că vor atrage mai mulți turiști pe final de sezon.

În Poiana Brașov, turiștii au stat mai puțin și au venit mai rar în această vară. Durata medie a unui sejur a ajuns la aproximativ trei nopți, însă în unele hoteluri media a coborât la numai două nopți, față de trei-patru nopți anul trecut.

„Media sejururilor în această perioadă este de trei nopți de cazare și, chiar dacă prețurile în mare măsură au rămas la fel ca și anul trecut, gradul de ocupare este mai mic”, a declarat Roxana Cojocea, președintele Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare a scăzut cu 30% în primul trimestru al acestui an.

Hotelierii spun că turiștii sunt mai atenți la cheltuieli. Unii au redus numărul nopților petrecute la munte, în timp ce alții au renunțat la vacanțele repetate.

„Comparativ cu anul trecut, sejururile s-au redus. Dacă anul trecut aveam sejururi de trei-patru nopți, o medie, anul acesta am avut de două nopți maxim, în principiu. Și ieșirile turiștilor s-au redus față de anul trecut. Aveam turiști anul trecut care veneau de cinci-șase ori în locația noastră, în Poiana Brașov, anul acesta au venit de două-trei ori”, a declarat Sorin Coman, managerul unui hotel din Poiana Brașov.

În încercarea de a atrage turiști, unele hoteluri au redus și tarifele.

„Cu toate că prețurile le-am menținut cam aceleași, aș putea chiar să spun că prețurile s-au redus cu 15%, maxim 20%”, a mai spus Sorin Coman.

Pe final de vară, ofertele la munte sunt însă numeroase, iar prețurile diferă în funcție de categoria unității de cazare.

Cât costă două nopți la munte în august

Pentru două persoane, un sejur de două nopți în luna august pornește, potrivit ofertelor disponibile pe Booking.com, de la:

  • Hotel de 3 stele: de la 550 de lei
  • Hotel de 4 stele: de la 760 de lei
  • Apartament de 4 stele: de la 2.000 de lei

Dincolo de preț, hotelierii încearcă să atragă turiștii și prin facilități incluse în pachetele de cazare. Unele oferte includ micul dejun, acces gratuit la piscină, SPA, saună și săli de fitness, dar și programe și activități pentru copii.

În funcție de hotel, copiii cu vârste de până la 3-7 ani pot beneficia și de cazare gratuită.

După o vară în care durata vacanțelor s-a redus, iar gradul de ocupare a rămas sub nivelul de anul trecut, hotelierii din Poiana Brașov intră în ultima parte a sezonului cu speranța că ofertele și prețurile mai flexibile vor aduce mai mulți turiști.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE