Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, a fost respinsă

Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca.

S-au înregistrat 81 voturi pentru, 189 contra, iar nouă deputaţi nu au votat.

Moţiunea simplă, intitulată "Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia" a fost depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei şi dezbătută luni în plenul Camerei.

USR şi parlamentarii de la Forţa Dreptei au depus la Camera Deputaţilor moţiune simplă pe Educaţie

USR și Forța Dreptei au depus luni o moțiune simplă (”Un ministru care minte nu poate gestiona educaţia") împotriva ministrului Educației, Ligia Deca.

"Grupul USR împreună cu parlamentarii de la Forţa Dreptei vă înaintează moţiunea simplă intitulată 'Un ministru care minte nu poate gestiona educaţia', moţiune împotriva doamnei Ligia Deca", a spus Moşteanu, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor.

Înaintea şedinţei de plen, senatorul USR Ştefan Pălărie şi deputatul independent Alexandru Kocsis au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin această moţiune se cere demisia ministrului Ligia Deca.

"Astăzi vom depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului corigent, Ligia Deca, un ministru care a ajuns să fie o piatră de moară pentru tot ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, iar acest lucru este cunoscut şi de către colegii de guvern ai domniei sale, şi de premierul Ciolacu.

Un singur an calendaristic ar fi fost suficient pentru doamna ministru să-şi dea cel puţin trei demisii. O demisie pentru rezultatele catastrofale de la testele PISA şi pentru încercarea dumneaei de a măslui aceste rezultate, alegând convenabil doar cifrele pe care şi le doreşte.

O anunţ pe doamna Ligia Deca că în acest moment România se străduieşte să adere în rândul ţărilor OECD şi că este o ruşine publică să falsifici un raport internaţional de opt pagini alegând doar ce îţi place ţie din acel text", a declarat senatorul Ştefan Pălărie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE