Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un tânăr de 19 ani a omorât o fată la un orfelinat din Polonia. Alte nouă persoane au fost rănite

Un bărbat a intrat într-un orfelinat din Polonia și a ucis o adolescentă, iar pe alte nouă persoane le-a rănit într-un atac cu cuțitul, a anunțat poliția din orașul central Lodz.

Poliția a primit informații la scurt timp după ora 21.00 GMT, marți, că un bărbat în vârstă de 19 ani a intrat în orfelinatul din satul Tomislawice, în apropiere de Lodz, și a atacat rezidenții cu un obiect ascuțit, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Aneta Sobieraj, potrivit Reuters.

"Știm că rănile cele mai grave au fost suferite de o fată de 16 ani, care a murit pe loc", a spus ea.

Cinci persoane au fost spitalizate în urma incidentului, dar viața lor nu a fost pusă în pericol, a precizat Sobieraj. Alte patru persoane au fost tratate la fața locului.

Atacatorul a fost arestat de polițiști

Atacatorul a fost arestat la locul său de reședință la aproximativ o oră după incident și nu a opus rezistență. El era treaz în momentul arestării, dar poliția a efectuat și teste pentru depistarea drogurilor, a precizat Sobieraj.

Agenția de știri de stat PAP a declarat, fără a-și cita sursa, că atacatorul era fostul iubit al fetei. El a intrat în camera fetei pe fereastră, potrivit PAP.

Identitatea atacatorului nu a putut fi imediat verificată. Procurorii investighează toate întâmplările ultimei perioade din viața victimei, inclusiv relația acesteia cu atacatorul, a declarat Jolanta Szkilnik, purtător de cuvânt al biroului procurorului districtual.

Szkilnik a precizat că ceilalți copii din orfelinat primeau îngrijire psihologică.

În momentul atacului, la orfelinat se aflau 13 persoane, inclusiv un angajat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE