Un bărbat suspectat de legături cu mișcările de extremă stângă a fost arestat marți în Franța, în cadrul anchetei privind incendiul care a distrus primăria istorică din Limoges, în timpul protestelor violente de la sfârșitul săptămânii. Clădirea, construită în 1883, a fost grav afectată de flăcări, iar acoperișul și clopotnița s-au prăbușit. Autoritățile franceze investighează posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat intenționat, iar anchetatorii antiterorism au fost implicați în cercetări, scrie Euronews.com.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost reținut de polițiștii unității speciale RAID în localitatea Val d'Issoire, situată în apropiere de Limoges, potrivit Parchetului local.
Conform unei surse apropiate anchetei, suspectul se afla deja în atenția autorităților, fiind considerat o potențială amenințare din cauza presupuselor sale legături cu grupări de extremă stângă.
Subdirecția franceză de combatere a terorismului (SDAT), structură a poliției judiciare, a fost implicată în investigație pentru a stabili circumstanțele în care a izbucnit incendiul.
Incendiul a distrus o clădire istorică. Autoritățile iau în calcul ipoteza unui act terorist
Primăria din Limoges, construită în 1883, a fost cuprinsă de flăcări sâmbătă, în timpul violențelor izbucnite în marja manifestațiilor organizate la nivel național.
Incendiul a provocat prăbușirea acoperișului și a clopotniței, iar imaginile cu distrugerea clădirii au provocat reacții puternice în Franța. Scenele au amintit de incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris, în aprilie 2019, considerat de anchetatori drept unul accidental.
Ministrul francez al Justiției, Gérald Darmanin, a declarat luni seară că procurorii antiterorism urmează să decidă dacă vor prelua ancheta, în condițiile în care există suspiciuni că incendiul ar fi putut fi provocat în mod deliberat.
„Dacă preiau cazul, înseamnă că este vorba despre un act terorist, ceea ce implică faptul că anumite persoane, în special din extrema stângă, au organizat în mod clar această distrugere a primăriei”, a declarat Darmanin, într-un interviu acordat postului TF1.
Proteste violente în Franța, pe fondul nemulțumirilor legate de costul vieții
Incendiul a izbucnit în timpul unei zile de manifestații organizate pe fondul nemulțumirilor populației față de creșterea costului vieții și condițiile din sistemul de învățământ.
Aproximativ 5.000 de persoane au participat sâmbătă la protestele din Limoges. Potrivit autorităților, printre manifestanți s-au aflat aproximativ 700 de persoane considerate „radicalizate și extrem de violente”.
Manifestațiile au degenerat în confruntări, iar distrugerea primăriei a devenit unul dintre cele mai grave incidente înregistrate în timpul protestelor.
Primarul orașului Limoges, Guillaume Guerin, a criticat dur intervenția forțelor de ordine, acuzând autoritățile că nu au reușit să împiedice distrugerea clădirii.
Edilul a susținut că poliția „nu avea resursele necesare” și că „a dat înapoi” în fața manifestanților. Acesta a cerut Guvernului francez să aloce milioane de euro pentru reconstruirea primăriei, afirmând că „statul a eșuat”.
Premierul francez Sébastien Lecornu urmează să viziteze orașul Limoges vineri, potrivit unui anunț al biroului său.
Între timp, aproximativ 7.000 de persoane au participat duminică seară la o manifestație organizată pentru a condamna violențele și distrugerile produse în timpul protestelor.
