Un mesaj distribuit prin aplicația Snapchat, despre care studenții cred că provine de la un polițist sub acoperire, a devenit sloganul neoficial al protestelor elevilor din Franța. Scris pe pancarte din carton în fața școlilor și distribuit pe rețelele de socializare inclusiv de activista Greta Thunberg, a devenit strigătul de luptă al mișcării care s-a extins și în Belgia și Italia, relatează Euronews.com.
Expresia nu înseamnă mare lucru, dar asta a făcut ca „Bismillah, c’est les ténèbres” să prindă în rândul tinerilor.
Ce înseamnă „Bismillah, c’est les ténèbres”
„Bismillah” înseamnă în limba arabă „în numele lui Dumnezeu”. În mod tradițional, musulmanii o rostesc înainte de a începe o sarcină, iar în argoul tinerilor din Franța poate însemna ceva mai apropiat de „hai să mergem”.
În schimb, „c’est les ténèbres” se traduce prin „este întunericul”. În rândul tinerilor, este o expresie care descrie o situație catastrofală sau sumbră.
Atunci când sunt puse laolaltă, cuvintele ar forma ceva fără sens: „În numele lui Dumnezeu, este întunericul”.
Elevii spun că tocmai de aceea a prins și, în acest mod, îi ridiculizează pe cei care încearcă, fără succes, să vorbească ca ei.
Cum s-a răspândit sloganul
Expresia provine dintr-o captură de ecran a unei conversații de pe Snapchat care a început să circule la începutul lunii octombrie. Atunci elevii foloseau aplicația pentru a organiza proteste la școală.
În mesaj, un utilizator pe nume „Mamadou” cere să se alăture unui grup: „Salut, în numele lui Dumnezeu, e întuneric. Când are loc blocajul, wallah, frate?”
Mesajul era însoțit de emoji-uri cu steagul algerian.
Alte capturi de ecran arătau conturi similare care întrebau elevii unde vor avea loc protestele și cine vindea artificii și grenade fumigene.
Amestecul stângaci de arabă, limbaj de stradă și steaguri a însemnat, pentru tineri, că mesajele erau scrise de polițiști care se dădeau drept adolescenți pentru a se infiltra în grupurile private de protest.
Cu toate acestea, nu există informații dacă anchetatorii s-au infiltrat cu adevărat în grupurile de discuții ale elevilor. Nici Poliția și nici Ministerul de Interne din Franța nu au reacționat cu privire la aceste comentarii, iar nu au fost făcute verificări în mod independent cine se afla în spatele conturilor respective, notează sursa citată.
Unii utilizatori au susținut că au urmărit conturile până la zone din apropierea secțiilor de poliție, dar aceste afirmații nu au fost verificate. De asemenea, este posibil ca unele dintre capturile de ecran care circulă să fie ele însele falsuri sau parodii.
De ce protestează elevii și studenții din Franța
Mișcarea a început la Créteil, în sud-estul Parisului, pe 18 septembrie, și s-a răspândit rapid la nivel național. La baza mișcării s-ar afla o serie de nemulțumiri ale elevilor, printre care programul școlar prelungit, sălile de clasă supraaglomerate, școlile în stare de degradare și absențele profesorilor.
Mulți susțin că aceste probleme afectează cel mai grav suburbiile în care locuiesc persoane cu venituri mici și comunitățile minoritare. Numai pe 2 octombrie, aproximativ 400 de școli au fost închise din cauza blocajelor.
Mișcarea studenților s-a alăturat protestelor naționale față de costului vieții de sâmbătă, 17 octombrie, care au degenerat în violențe și jafuri în Franța.
