Sute de mii de oameni ies în stradă pentru salarii mai mari, condiții mai bune de educație sau împotriva creșterii costului vieții. Însă, în unele cazuri, manifestațiile pașnice se transformă în confruntări violente cu forțele de ordine, incendieri și jafuri.
Protestele de amploare din Franța au readus în atenție fenomenul grupărilor radicale care se alătură mișcărilor sociale și pot deturna desfășurarea acestora. Cine sunt acești manifestanți, cum acționează și de ce sunt unele mișcări de protest mai vulnerabile la violențe?
De la revendicări sociale la confruntări violente. Ce s-a întâmplat în Franța?
Franța a trecut printr-una dintre cele mai tensionate zile de proteste din ultimii ani. Aproximativ 550.000 de persoane au ieșit în stradă, potrivit Ministerului francez de Interne, în timp ce organizatorii au estimat participarea la 800.000 de manifestanți.
Mobilizarea a reunit elevi, studenți, sindicaliști, angajați din sectorul public și susținători ai mișcării „Vestele galbene”. Principalele revendicări au vizat creșterea costului vieții, scăderea puterii de cumpărare și condițiile precare din sistemul de educație.
Deși numeroase manifestații s-au desfășurat pașnic, în mai multe orașe protestele au fost însoțite de violențe. La Paris, grupuri de persoane mascate au atacat forțele de ordine, au vandalizat magazine și au incendiat vehicule. La Limoges, primăria istorică, veche de peste 140 de ani, a fost în mare parte distrusă de flăcări.
Bilanțul reținerilor a crescut de la 1.200, anunțate sâmbătă seară, la peste 1.800, potrivit unei actualizări comunicate duminică de ministrul de Interne, Laurent Nuñez. Premierul Sébastien Lecornu anunțase anterior și rănirea a 150 de polițiști și jandarmi.
Dar cum a ajuns o mobilizare organizată pentru revendicări sociale să fie marcată de asemenea violențe?
De ce sunt protestele spontane mai vulnerabile la influența grupărilor radicale?
Una dintre explicații este lipsa unei structuri clare de organizare. Politologul Xavier Crettiez, profesor la Sciences Po Saint-Germain-en-Laye, a explicat pentru Le Monde că mișcările studențești sunt deosebit de dificile pentru autorități, inclusiv din cauza caracterului lor spontan.
Spre deosebire de manifestațiile organizate de sindicate, care au de regulă lideri, reprezentanți și revendicări definite, protestele spontane pot reuni grupuri foarte diferite, fără o coordonare centrală. În aceste condiții, explică specialistul, mișcările sunt mai ușor de influențat de actori din exterior, care pot avea obiective diferite de cele ale participanților inițiali.
„Există însă o problemă de coordonare, structură și conducere a mișcării, precum și riscul ca aceasta să fie preluată de extrema stângă”, a declarat Delphine Batho.
Aceeași problemă a fost semnalată de Delphine Batho, fostă lideră a unei organizații a liceenilor și actuală parlamentară franceză. Aceasta a atras atenția asupra lipsei de coordonare și de conducere a mișcării studențești, avertizând că tinerii riscă să își piardă independența în fața unor grupări politice.
Mișcarea elevilor francezi a început la sfârșitul lunii septembrie, pe fondul nemulțumirilor legate de lipsa profesorilor, infrastructura școlară degradată și condițiile de studiu. Ulterior, protestele s-au extins rapid, fiind amplificate de rețelele sociale.
Lipsa unei conduceri unitare nu provoacă automat violențe, dar poate îngreuna delimitarea dintre participanții pașnici și grupurile care urmăresc confruntarea.
Cine sunt grupările Black Bloc și ce urmăresc?
Unul dintre cele mai cunoscute fenomene asociate cu manifestațiile violente din Europa este Black Bloc. Contrar percepției generale, Black Bloc nu reprezintă o organizație unitară, cu lideri și o structură permanentă, ci o tactică de protest. Potrivit unei analize Euronews, metoda a apărut în Germania de Vest, în anii 1980, în rândul unor grupări anticapitaliste și anarhiste care intrau frecvent în confruntări cu poliția.
Participanții se îmbracă de obicei în negru, își acoperă fețele și acționează colectiv. Anonimatul le îngreunează identificarea individuală de către forțele de ordine.
Tactica a devenit cunoscută la nivel internațional în timpul manifestațiilor împotriva reuniunii Organizației Mondiale a Comerțului de la Seattle, din 1999.
Grupările care folosesc această metodă sunt frecvent asociate cu mișcări anarhiste și anticapitaliste, iar unele consideră violența o formă legitimă de acțiune politică.
Guillaume Farde, specialist în securitate și profesor la Sciences Po, explica pentru Euronews că trebuie făcută distincția dintre revendicările mișcărilor sociale și obiectivele celor care utilizează tacticile Black Bloc.
În cazul „Vestelor galbene”, de exemplu, protestele au început în 2018 din cauza majorării taxelor pe carburanți. Obiectivele inițiale ale manifestanților erau diferite de cele ale grupărilor radicale anticapitaliste.
Pe măsură ce mișcarea s-a extins, revendicările au început să includă și combaterea inegalităților sociale, precum și denunțarea violenței poliției. Aceste teme au creat puncte de apropiere între o parte dintre protestatari și grupările radicale.
Nu toți cei care provoacă violențe sunt extremiști. Diferența dintre Black Bloc și „casseurs”
O altă distincție importantă este cea dintre grupările motivate ideologic și persoanele care profită de manifestații pentru a comite infracțiuni. În Franța, termenul „casseurs”, care poate fi tradus prin „vandali” sau „persoane care provoacă distrugeri”, este folosit pentru cei care sparg vitrine, vandalizează clădiri și distrug bunuri în timpul manifestațiilor.
Potrivit analizei Euronews, Guillaume Farde atrage atenția că nu toate persoanele care comit asemenea fapte fac parte din grupări Black Bloc.
Unele sunt motivate de convingeri politice radicale, în timp ce altele profită de dezordinea creată pentru a jefui magazine sau a comite alte infracțiuni. De asemenea, radicalizarea nu este asociată exclusiv extremei stângi. Specialistul francez a semnalat și implicarea unor grupări de extremă dreapta în incidente violente produse în timpul protestelor din 2018–2019.
Prin urmare, prezența unor persoane mascate sau producerea unor jafuri nu demonstrează automat că o manifestație a fost organizată ori coordonată de o grupare extremistă.
Este o distincție esențială pentru înțelegerea violențelor care au marcat protestele recente din Franța.
Cum au acționat grupurile violente în timpul protestelor din 17 octombrie?
Două investigații publicate de Le Monde arată că violențele de sâmbătă au fost favorizate și de fragmentarea manifestațiilor în numeroase grupuri independente.
Jurnaliștii francezi descriu o situație în care, pe de o parte, zeci de mii de persoane participau la marșurile organizate pentru revendicări sociale, iar pe de altă parte, grupuri mai mici se deplasau independent prin orașe, unele dintre ele căutând confruntarea cu poliția.
La Paris, manifestațiile autorizate au coexistat cu adunări spontane, organizate în mai multe zone ale capitalei. În unele cazuri, grupurile comunicau prin intermediul rețelelor sociale și schimbau rapid locurile de desfășurare a acțiunilor.
În apropiere de Place de la Madeleine, reporterii Le Monde au observat manifestanți care foloseau tactici de tip Black Bloc pentru a avansa către cordoanele poliției.
În alte zone, persoane care nu făceau neapărat parte din aceste grupări au profitat de dezordine pentru a vandaliza magazine și a fura bunuri.
Același tipar s-a repetat în mai multe orașe, unde manifestațiile de amploare au fost însoțite de acțiunile unor grupuri independente, cu obiective diferite. Astfel, violențele nu pot fi atribuite automat unei singure organizații sau unei mișcări politice unitare.
Sunt grupările de extremă stânga responsabile pentru violențele din Franța?
Guvernul francez a atribuit o parte importantă a violențelor grupărilor de extremă stânga. Premierul Sébastien Lecornu și ministrul de Interne Laurent Nuñez au condamnat distrugerile și au acuzat grupări radicale că au urmărit provocarea unor confruntări cu autoritățile.
În plan politic, reprezentanți ai guvernului au criticat și La France Insoumise (LFI), partidul condus de Jean-Luc Mélenchon, pe care l-au acuzat că alimentează tensiunile din jurul mișcării de protest.
Mélenchon a respins acuzațiile și a criticat, la rândul său, intervențiile poliției, despre care a susținut că au contribuit la escaladarea situației. Totuși, există o diferență importantă între susținerea politică a unei mișcări de protest, participarea la manifestații și implicarea în organizarea unor acțiuni violente.
Atunci când manifestațiile degenerează în violențe, atenția publică se mută de la revendicările protestatarilor la confruntările cu poliția și distrugerile provocate.
În Franța, elevii au ieșit inițial în stradă pentru a cere condiții mai bune de studiu, mai mulți profesori și investiții în școli. Însă, odată cu apariția incidentelor violente, discuțiile s-au concentrat tot mai mult asupra intervențiilor forțelor de ordine și a responsabilității pentru distrugeri.
