Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina refuză categoric să cedeze teritorii pentru ca Rusia să oprească războiul. „Nicio concesie şi niciun compromis nu sunt posibile”

Ministrul ucrainean de Externe a anunțat sâmbătă că oficialii de la Kiev exclud categoric orice eventuală cedare de teritoriu de către Ucraina, în schimbul păcii. Dmitro Kuleba a reacționat ca urmare a unei propuneri de pace făcute de China, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.

„Un rol jucat de China în căutarea păcii este în interesul Ucrainei, dar integritatea teritorială a ţării noastre nu este negociabilă”, a afirmat ministrul de Externe al Ucrainei, la Conferinţa de securitate de la Munchen.

Diplomația Ucrainei reacționează după ce China a propus un plan de pace

„Nicio concesie şi niciun compromis nu sunt posibile cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei sau a oricărei alte ţări din lume”, a precizat Dmitro Kuleba.

De asemenea, șeful diplomației ucrainene a reamintit că țara sa nu va ceda nici măcar un metru pătrat din teritoriul său.

Reacția ministrului ucrainean de Externe vine în contextul în care, la Munchen, fostul ministru de externe chinez, Wang Yi, anunţase că Beijingul va prezenta în curând un plan de pace pentru Ucraina, însă nu a oferit detalii suplimentare. Potrivit sursei citate, oficialul chinez se va deplasa direct la Moscova după Conferinţa de securitate de la Munchen.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE