Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Trump i-ar fi propus lui Xi o alianță cu Putin împotriva Curții Penale Internaționale

Președintele american Donald Trump i-ar fi sugerat săptămâna trecută omologului său chinez, Xi Jinping, să-și unească forțele cu președintele rus Vladimir Putin împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), relatează marți publicația britanică Financial Times, citată de EFE.

Citând „surse familiare cu respectivele discuții”, ziarul afirmă că acesta a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul vizitei lui Donald Trump în China săptămâna trecută, ocazie cu care cei doi au purtat o lungă convorbire în spatele ușilor închise la Beijing.

Casa Albă nu a comentat informațiile

Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu, potrivit FT, care nu oferă detalii suplimentare despre această propunere a lui Trump și nici despre modul în care a fost primită de liderul chinez.

Niciuna dintre cele trei țări, SUA, China și Rusia nu recunoaște autoritatea CPI și nici jurisdicția sa asupra statelor naționale.

Diferențe de poziționare față de Curtea Penală Internațională

Cu toate acestea, opoziția Statelor Unite și a Rusiei este mai categorică decât cea a Chinei, care, deși neagă competența acestui tribunal cu sediul la Haga asupra teritoriului chinez, a susținut activitatea sa în alte conflicte, precum cele din Libia sau Sudan.

CPI a emis în 2023 un mandat de arestare împotriva președintelui Putin pentru responsabilitatea sa în „crime de război” în Ucraina. Totuși, liderul rus a continuat să efectueze călătorii în mai multe state care nu recunosc jurisdicția Curții, inclusiv în SUA, China și India.

Relația tensionată dintre Trump și CPI

În ceea ce privește SUA, niciun guvern, democrat sau republican, nu a recunoscut vreodată Curtea Penală Internațională.

Animozitatea lui Donald Trump față de CPI s-a accentuat însă după ce administrația sa a impus sancțiuni economice și de călătorie împotriva procurorului Karim Khan, acuzând Curtea că a întreprins „acțiuni nelegitime și nefondate împotriva Statelor Unite și a aliatului său apropiat, Israelul”, potrivit unui ordin executiv din februarie 2025.

CPI este unul dintre pilonii ordinii mondiale pe care Trump a încercat să-i discrediteze de la revenirea sa la putere, alături de Organizația Națiunilor Unite și diverse acorduri internaționale, precum Acordul de la Paris.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews