Președintele american Donald Trump a afirmat în ultimele zile că SUA au transferat 60 milioane de dolari ca ajutor umanitar în Gaza. În realitate, potrivit unei informații publicate duminică de Washington Post, Departamentul de Stat american nu a alocat decât 30 milioane de dolari acestei cauze și doar 3 milioane de dolari au fost transferați efectiv către Gaza Humanitarian Foundation (GHF) până în prezent, relatează postul de televiziune israelian i24News.
În pofida declarațiilor repetate ale președintelui Trump, potrivit cărora SUA ar fi donat 60 milioane de dolari pentru necesitățile alimentare în Gaza, angajamentele americane reprezintă de fapt jumătate din această sumă și doar o mică parte a fost livrată concret.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat vinerea trecută: 'Noi am aprobat o finanțare de 30 milioane de dolari pentru Gaza Humanitarian Foundation', adăugând că 'o sumă inițială a fost deblocată în cursul acestei săptămâni'. Purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze remarcile lui Trump formulate pentru prima oară în cursul vizitei sale în Scoția săptămâna trecută.
Declarațiile lui Donald Trump în timp ce GHF afirmăcă face față unor dificultăți pentru extinderea operațiunilor sale actuale în Fâșia Gaza fără un aflux semnificativ de fonduri. Deși există proiecte de suplimentare la patru puncte de distribuție a ajutoarelor în sudul enclavei, un reprezentant a Fundației a explicat că operațiunile nu pot progresa fără o finanțare suplimentare și autorizația israeliană pentru a deschide noi puncte în nordul Fâșiei Gaza.
Săptămâna trecută, Trump afirmase de cel puțin trei ori acest pretins transfer de 60 milioane de dolari: 'Noi am donat 60 milioane de dolari acum câteva săptămâni',declarase el jurnaliștilor, reproșându-le o acoperire mediatică insuficientă. 'Nimeni nu a spus nimic despre acest subiect, nimeni nu a spus mulțumesc!'.
'Voiam doar să mă asigur ca oamenii să poată mânca', a spus Trump. Site-ul Politfact a fost primul care a dezvăluit că doar 30 milioane de dolari au fost aprobați.
Trimisul special al lui Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, au vizitat vineri un punct de distribuire a produselor alimentare în Gaza. Cele cinci ore la fața locului au fost consacrate 'stabilirii faptelor pe teren, evaluării condițiilor și întâlnirii cu GHF și alte agenții', a scris Witkoff pe rețelele de social media.