Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tichete pentru elevii din familii cu venituri mici, acordate de Guvern. Ce valoare au și la ce pot fi folosite

Guvernul a anunțat că va acorda tichete elevilor care provin din familii cu venituri mici, începând cu anul școlar 2023-2024. Măsura va aplica timp de patru ani și este finanțată din fonduri europene.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că peste 400.000 de copii vor beneficia de aceste tichete sociale.

”Acordăm astăzi prin ordonanță de urgență tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici care merge la grădiniță și la școală, la cursuri primare și gimnaziale”, a declarat prim-ministrul, joi, în ședința de Guvern.

Ce se poate cumpăra cu tichetele destinate elevilor

”Sunt peste 400.000 de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziționarea de rechizite și haine. Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul școlar 2023-2024”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că tichetele educaţionale sunt destinate cumpărării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte.

”Un program care vizează circa 410.000 de copii, anual, care provin din familii cu venituri reduse. Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut", a explicat Adrian Câciu, potrivit Agerpres.

Cum pot fi obținute tichetele educaționale

Ministrul a arătat că programul aprobat de Guvern aduce o serie de noutăţi faţă de alte proiecte similiare.

"Acest program, faţă de ceea ce a fost în trecut, pentru că România a mai avut astfel de programe prin care a sprijinit familiile cu venituri reduse, ca şi element de noutate - totul va fi digitalizat, astfel încât părinţii să nu facă decât un singur efort.

Vor depune o cerere la şcoală, iar tot procesul de analiză, de verificare a veniturilor, de transmitere a cardurilor către părinţi se va face prin intermediul instituţiilor care se ocupă, respectiv Ministerul Educaţiei, Inspectoratele şcolare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi banii vor fi încărcaţi pe card. Noi, ca şi termen, sperăm că la jumătatea lunii noiembrie toate aceste carduri să fie încărcate. Actul normativ prevede ca termen pentru depunerea cererii 45 de zile de la începerea cursurilor. Deci, undeva la finalul lunii octombrie să fie depuse aceste cereri", a spus ministrul, conform sursei citate.

Guvernul alocă 120 de milioane de euro, pentru tichetele sociale pentru elevii din familii cu venituri. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE