Locatar din blocul care a explodat în Rahova: Îmi e foarte greu să mă văd întors acolo

Sute de locatari din blocul care a explodat în cartierul Rahova din București trăiesc o dramă, la două săptămâni de la producerea deflagrației în urma căreia au murit trei oameni, iar alți 15 au fost răniți. Trăiesc în locuințe închiriate, iar unii dintre ei care își cumpăraseră casele cu credit duc lupte birocratice cu băncile pentru a ști dacă firmele de asigurări își vor despăgubi. De asemenea, oamenii au apelat la sprijinul psihologilor pentru a putea depăși momentul dificil.

În emisiunea „România lui Vitalie”, de la Euronews România, Dan Zgabei a povestit că locuia într-un apartament aflat chiar pe scara unde s-a produs explozia. Nu se mai poate întoarce acasă pentru că pereți din apartamentele vecinilor s-au prăbușit în locuința sa.

„În aceste două săptămâni au fost foarte multe evenimente. Din punct de vedere locativ, putem spune că suntem într-o situație oarecum bună. Autoritățile împreună cu fundația Habitat for Humanity s-au mobilizat, au oferit suport multora dintre noi. 30 de familii deja s-au mutat în apartamente închiriate. (...) Din ce știu, ONG-ul decontează către Primăria generală chiria plătită pentru apartamentul pe care ni l-a pus la dispoziție.

Din punct de vedere emoțional, desigur, sunt foarte multe aspecte peste care vom trece cu ajutorul specialiștilor. Am apelat deja la aceștia”, a povestit bărbatul, la Euronews România.

La două săptămâni de la producerea exploziei, Dan Zgabei spune că încă nu a primit lămuriri din partea băncii și a firmei de asigurări cum și dacă va fi despăgubit, în condițiile în care apartamentul cumpărat cu chirie beneficia de o asigurare facultativă.

„Avem impedimente și din punct de vedere al acționării cu băncile și firmele de asigurări. Deși situația este foarte clară, intens mediatizată și bine documentată, banca la care avem noi creditul, de exemplu, nu am obținut de la ei informațiile necesare. Sperăm ca în cursul săptămânii viitoare, luni, marți, să putem avea informațiile necesare și discuțiile finale..

După nenumărate telefoane, notificări, discuții cu cei de la bancă, încă nu am primit un răspuns concret. E o situație care vine și se adaugă la cele existente. Nu înțeleg de ce două săptămâni a fost lipsă de comunicare din partea lor, deși i-am solicitat în nenumărate rânduri”, a mai precizat el.

Blocul care a explodat în Rahova ar urma să fie demolat. „România nu a fost pregătită legislativ pentru astfel de situații”

A aflat că scara afectată din cauza exploziei ar urma să fie demolată, așa cum prevede evaluarea preliminară a Inspectoratului de Stat în Construcții.

„România nu a fost pregătită legislativ pentru astfel de situații. (...) Sunt două aspecte: din punct de vedere legal, construcția pe plăci nu se mai poate face, drept pentru care, lăsând de o parte structura și evaluarea ei, refacerea blocului așa cum a fost nu mai e posibilă. Legal, nu se mai permite construcția pe plăci. Prin urmare, au condus la concluzia de a se demola acest corp de clădire, această scară și să o reconstruiască”, a mai spus Dan Zgabei, la Euronews România.

Cât despre scenariul în care ar putea deveni chiriaș în clădirea ce ar urma să fie reconstruită, bărbatul a precizat că Primăria Capitalei și Ministerul Dezvoltării lucrează la un proiect prin care locatarii rămași fără case în urma exploziei să poată rămână în continuare proprietari.

„Vidul legislativ post-factum a creat multe neliniști, multe speculații. Vechea legea prevedea lucrul...

Știu că s-a lucrat la o hotărâre de Guvern care cumva completează vechea lege și, conform spuselor domnului primar general interimar, practic această completare lasă la latitudinea Primăriei care ajută comunitatea locală și în felul ăsta proprietarii pot să-și mențină proprietatea.

Au existat preocupări din partea Guvernului pentru a pune corect în legislație și acest subiect”, a mai spus el.

Bărbatul nu știe în cât timp se va putea întoarce acasă, în Rahova, însă, în acest moment, spune că nu se vede întors acolo.

„Îmi e foarte greu să mă văd întors acolo. Noi am fost foarte mult concentrați pe a ne rezolva situația locativă acum. Desigur, va conta foarte mult și discuția finală cu banca și în ce măsură se va implica. Cel mai probabil, eu unul nu mă mai văd întors în acest imobil”, a concluzionat Dan Zgabei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE