Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

#TheCube: Cazul unei fetițe de 10 ani, care posta în online video-uri cu ea îmbrăcată sumar, stârnește controverse

Cazul unei fetițe de doar 10 ani care posta în online video-uri cu ea îmbrăcată sumar deschide în România o dezbatere despre pericolele pe care online-ul le prezintă atunci când vorbim despre minori. Fetița posta filmulețele chiar cu acordul părinților, deși autoritățile spun că tânăra era o adevărată țintă pentru pedofili și abuzuri online. După ce cazul a devenit public, Instagram a luat măsuri.

Diana Meseșan, jurnalistă la Libertatea a documentat acest caz și a publicat pe site-ul ziarului mai multe informații despre această situație.

Întrebată ce efecte are asupra unui copil o astfel de situație, Jeni Chiriac, psiholog, a explicat „că depinde de atitudinea părinților”.

„În perioada 9-12 ani copiii încep să își definească identitatea în relație cu mediul extern”

„În perioada 9-12 ani copiii încep să își definească identitatea în relație cu mediul extern. Deja se desprind de ceea ce înseamnă nucleul familial și relația fizica și strânsă cu părinții și se duc spre exterior, atât grupul de apartenență, cât și persoanele din jurul lor, iar în momentul în care ne cultivăm o relație online înseamnă să nu putem controla contactele și expunerea la anumite conținuturi. Din acest motiv, chiar dacă părintele poate să aibă impresia că îi explică copilului și că acesta își creează anumite bariere în relație cu astfel de expunere, totuși, trebuie să înțelegem exact cum fiecare dintre noi ne lucrăm traumele sau experiențele în ani de zile. Toate lucrurile acestea nu se decantează la momentul prezent, acum și aici, ci pur și simplu se prind de identitatea unui copil și el, într-o formă sau alta, nu mai știe cine este pentru ceilalți și la un moment dat, când vorbim de adolescentă și preadolescență, când crește presiunea de prescripție de rol din afară, din nevoia de integrare, de afirmare de sine și tu ai o expunere viciată în ceea ce înseamnă identitatea de sine”, a mai adăugat psihologul.

Copiii sunt mai susceptibili în a urma modele externe

În ceea ce privește modul în care pot fi afectați alți copii de aceste situații, psihologul a menționat că „ce văd în jurul lor începe să prindă mai multă autoritate sau sunt mai susceptibili în a urma modele externe”.

„Să ne gândim la faptul că în momentul în care alti părinți încearcă să le impună copiilor anumite reguli sau să le impună anumite limite, introducând în stadialitatea dezvoltării lor etape în care ei pot avea profile, ce ar putea să facă cu acele conturi pe rețelele de socializare, iar ei văd acum și aici alți copii de vârsta lor făcând anumite lucruri, li se pare posibil și permis și atunci crește presiunea de comportamente din umbră ale copiilor, care sunt destul de creative. Ce văd în jurul lor începe să prindă mi multă autoritate sau sunt mai susceptibili în a urma modele externe și atunci este importanta o relație și o buna comunicare cu copiii. Și aici nu vorbim despre a tine o teorie, ci de a fi într-un contact direct, nemijlocit și calitativ cu copilul tău”, a mai spus Jeni Chiriac.

„Părinții trebuie să înțeleagă mai bine nevoile specifice ale copiilor”

Psihologul a mai precizat că este important să facilităm accesul părinților la tot felul de cursuri care să îi ajute să înțeleagă mai bine nevoile specifice, în funcție de segmentul de vârstă în care copiii lor se află.

„Trebuie să înțelegem dezvoltarea în procesualitatea ei și ce e important să facem în relație cu copiii noștri și asta înseamnă să creăm acea punte între specialiști și părinți, dupa care să facem acest screening și să intervenim de câte ori este necesar pentru a ajuta părinții, chiar dacă ei, cateodată, simt că intrăm în intimitatea lor și le sancționăm stilul de educare si formare a copiilor lor”, a conchis Jeni Chiriac, psiholog.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE