Protestul organizat joi de crescătorii de animale în Piața Presei Libere din București a fost marcat de incidente între manifestanți și forțele de ordine.
Mai mulți participanți au încercat să pătrundă pe carosabil, iar intervenția jandarmilor pentru restabilirea ordinii a dus la îmbrânceli și momente de tensiune.
Protestul ciobanilor din Capitală a degenerat joi în incidente, după ce o parte dintre manifestanți a încercat să iasă din zona aprobată pentru desfășurarea acțiunii și să blocheze circulația în Piața Presei Libere.
Jandarmii au intervenit pentru a împiedica ocuparea carosabilului și au format un cordon de ordine. În timpul intervenției au avut loc îmbrânceli între protestatari și forțele de ordine, însă situația a fost readusă sub control în scurt timp.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, participanții au fost somați să respecte traseul și perimetrul stabilite pentru manifestație, iar autoritățile au făcut apel la calm și la respectarea măsurilor dispuse pentru siguranța publică.
La protest participă crescători de ovine și bovine din mai multe județe ale țării, nemulțumiți de măsurile care afectează sectorul zootehnic. Aceștia reclamă pierderile provocate de restricțiile sanitare, întârzierile la plata despăgubirilor și dificultățile cu care se confruntă în valorificarea animalelor și a produselor.
Traficul în zona Pieței Presei Libere a fost afectat temporar, iar polițiștii rutieri au intervenit pentru fluidizarea circulației.
Autoritățile monitorizează în continuare desfășurarea protestului, iar până în acest moment nu au fost anunțate persoane rănite sau reținute în urma incidentelor.
