Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Greva generală din sistemul sanitar declanșată marți, în peste 480 de spitale din țară, continuă și joi, iar pacienții sunt primii care suportă consecințele.

Principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor vizează noua lege a salarizării, care le-ar reduce veniturile, și lipsa acută de personal, în condițiile unui deficit de peste 55.000 de cadre medicale.

Mai multe spitale din țară funcționează doar pentru urgențe. Mii de medici, asistenți și infirmieri au întrerupt lucrul, nemulțumiți de noua lege a salarizării și de lipsa acută de personal.

30/07/2026 , 10:41

Greva generală din sistemul public de sănătate continuă

Federația Sanitas a transmis că greva generală declanșată în sistemul sanitar continuă, fără modificări în ceea ce privește amploarea protestului.

Potrivit reprezentanților sindicatului, în jur de 480 de unități sanitare din întreaga țară participă în continuare la acțiunea de protest, iar până în prezent nu au fost semnalate retrageri din grevă.

„În unități se asigură, așa cum prevede legea, o treime din activitate, cu asigurarea certă a tuturor urgențelor. Nu avem semnale că s-ar fi retras unități din grevă. Numărul declarat public la începutul grevei nu este modificat, este vorba de aproximativ 480 de unități”, au precizat reprezentanții Federației Sanitas.

28/07/2026 , 18:45

Greva continuă și miercuri

Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a anunțat marți, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, că greva din sistemul de sănătate va continua și miercuri.

Puține concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze care duc la pierderi de venituri pentru colegii noștri. Și destul de mulți care vor fi pe acele sume tranzitorii. Asta e concluzia discuțiilor de astăzi. A fost doar o parte tehnică, n-a participat domnul ministru al Sănătății, ceea ce înseamnă că nu s-au luat decizii. Am înțeles și cum susține Ministerul Sănătății parte dintre propunerile noastre, pentru că așa a fost discuția ieri, dar în momentul acesta nu există nicio garanție că aceste lucruri vor putea fi rezolvate”, a declarat Pope la ieșirea de la Ministerul Sănătății.

Întrebat dacă greva din sănătate va continua și miercuri, el a răspuns: ''În principiu, da, din păcate''.

Potrivit acestuia, ''cartea'' este acum la partidele politice. ''Știm toți că acest Guvern nu poate lua decizii (...) și facem încă un apel la clasa politică, să avem un Guvern cu puteri depline, cu care să putem negocia și cu care să putem rezolva problemele din sistem'', a transmis Pope.

Federația sindicală SANITAS a transmis că ar exista inclusiv presiuni în spitale față de angajații care doresc să protesteze pentru a-i determina să renunțe la acțiune. Între timp, pacienții care nu au o urgență medicală trebuie să se înarmeze cu răbdare. Intervențiile programate ar putea fi amânate.

28/07/2026 , 10:44

„Unii colegi sunt mai bolnavi decât pacienții pe care îi îngrijesc”

Viorel Hușanu, vicepreședintele Sanitas din România: „Suntem epuizați. Unii colegi sunt bolnavi, nu mai pot veni la muncă. Sunt mai bolnavi decât pacienții pe care îi îngrijesc. Apariția noului draft al legii salarizării ne-a nemulțumit foarte mult pentru că pentru noi, cei din sănătate și asistență socială, ar trebui să scadă veniturile. Nu putem să stăm cu veniturile scăzute sau înghețate timp de cinci ani de aici încolo”.

„Aseară, într-adevăr, au fost niște discuții cum mi-aș fi dorit să fie până acum, productive. Îi mulțumim domnului consilier Burnete care a mediat acest conflict dintre noi și guvern și într-adevăr ne-a pus pe masă toate revendicările, a spus că sunt pertinente și că va căuta soluții, ca să fie rezolvate.”

28/07/2026 , 09:19

Iulian Cozianu, președinte Sanitas Iași: Lipsa personalului medical poate duce la tragedii

O treime din personalul medical de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași se află la spital, astăzi, ca să asigure urgențele și să aibă grijă de cei aproximativ de 300 de pacienți internați. Liderul de sindicat, Iulian Cozianu, a explicat motivele pentru care protestează.

Iulian Cozianu, președinte Sanitas Iași: „Sunt mai multe nemulțumiri pe care le avem, unele vin din trecut, altele au apărut în ultimele săptămâni. Mă refer aici în principal la proiectul legii de salarizare, pe care l-am văzut cu toții în luna mai, când a fost prezentat de ministrul Muncii, și ulterior, acum două săptămâni, o altă variantă decât prima. Vorbim de un proiect de lege care propune diminuări de venituri salariale sau blocarea veniturilor angajaților din sistemul de sănătate pentru următorii cinci ani. Vorbim de o plată incorectă a gărzilor, a orelor de sâmbătă-duminică, vorbim de un sistem de acordare a sporurilor profund inechitabil: doar 10% dintre angajații unei anumite specializări (de exemplu, dintr-o secție de ATI) să beneficieze de spor pentru condiții de risc. Vorbim despre un mecanism prin care salariile pot fi reduse sau crescute cu 15%, un mecanism care nu are niște criterii foarte clare și care sigur poate duce la inechități. Suntem nemulțumiți și că angajările în sistemul de sănătate au fost blocate în ultimii ani. Vorbim de o lipsă de aproximativ 25.000 de angajați din sistemul sanitar. Vă dați seama că aceste posturi vacante sunt suplinite cu eforturi mari din partea colegilor și, uneori, lipsa personalului poate duce la tragedii, așa cum s-a întâmplat în cazul bebelușilor de la Marie Curie”.

28/07/2026 , 08:00

Intervenții medicale amânate, medicii se ocupă doar de urgențe

Medicii, asistenții și alți angajați din aproximativ 400 spitale intră marți în grevă generală, după ce săptămâna trecută a fost organizată o grevă de avertisment. Medicii și asistenții vor purta banderole și se vor ocupa doar de urgențele medicale.

Federația SANITAS a transmis că a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții solicită liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora. Pacienții spun că sunt de partea personalului medical.

Reprezentanții sindicali spun că peste 60% dintre salariații din sistemul de sănătate și asistență socială vor avea pierderi odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Sindicaliștii au obținut săptămâna trecută, în instanță, suspendarea efectelor proiectului de lege publicat în data de 17 iulie, însă decizia poate fi atacată cu recurs.

27/07/2026 , 22:52

Federația Sanitas: Mâine începe greva generală

Hotărârea a fost luată luni seară, în urma întâlnirii de la Palatul Cotroceni, sindicaliștii acceptând totodată continuarea dialogului tehnic cu Ministerul Sănătății.

Federația Sanitas a fost invitată astăzi, 27 iulie, la o întâlnire de lucru având ca subiecte greva generală și revendicările care au generat-o.

Discuția a fost mediată de domnul Radu Burnete, consilier prezidențial, în prezența ministrului interimar al Muncii și a ministrului interimar al Sănătății. În cadrul acestei întâlniri am reiterat faptul că sistemul sanitar are nevoie astăzi de măsuri urgente pentru a putea avea grijă de pacienți așa cum merită cu adevărat.

I-am prezentat domnului Radu Burnete revendicările grevei generale și motivele care ne-au împins la această decizie. Am menționat inclusiv faptul că Guvernul interimar a ignorat orice formă de dialog social, iar Ministerul Muncii ne-a invitat la o discuție abia după ce Curtea de Apel a hotărât suspendarea demersurilor guvernamentale privind proiectul legii salarizării'', se arată într-un comunicat transmis de Sanitas.

Cu doar o zi înainte de protest, liderii sindicali susțin că au primit sesizări privind presiuni exercitate asupra angajaților din mai multe spitale pentru a renunța la participarea la grevă.

Potrivit federației, din mai multe spitale au fost primite informații potrivit cărora conducerile unor unități solicită liste cu angajații care și-au exprimat intenția de a participa la grevă, existând inclusiv discuții privind suspendarea contractelor individuale de muncă înainte de începerea efectivă a protestului.

Sindicaliștii susțin că astfel de măsuri nu au temei legal și le-au transmis angajaților să nu cedeze intimidărilor. Potrivit Sanitas, contractele de muncă pot fi suspendate doar pe perioada participării efective la grevă, nu înainte de declanșarea acesteia.

Federația afirmă că protestul va continua până când Guvernul va relua dialogul și va accepta modificarea proiectului noii legi a salarizării. Sindicaliștii reclamă menținerea inechităților salariale, lipsa consultării organizațiilor sindicale și măsuri care, în opinia lor, afectează personalul din sănătate și asistență socială.

Sanitas dă însă asigurări că, pe durata grevei generale, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și asistența de urgență, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de îngrijirile indispensabile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE