Locurile de muncă la stat sunt singura sursă de venit, de influență și de putere a partidelor. O spune unul dintre cei mai cunoscuți recrutori din România, George Butunoiu. Acesta a vorbit la „Vocile care contează” despre cum arată profilul angajatului care ajunge la stat într-o poziție de conducere.
„Doar la stat am făcut vreo 800 de recrutări în posturi de conducere, consilii de administrație și la directori și în total de 35 de anii de când fac asta am făcut mii de recrutări.
Profilul arată exact cum vrea partidul să arate pentru că recrutările la stat sunt făcute în așa fel încât toată decizia nu e la Consiliul de Administrație, ci la partid și la ministru. Joburile acestea sunt importante, partidele din asta trăiesc. Dacă nu ar mai putea să numească oameni în companii, oriunde, partidele cred că aproape toate s-ar desființa. Nu ar mai avea niciun rost să existe. Puterea de a numi în toate funcțiile este singura rațiune a lor. Partidele trebuie să dea locuri de muncă oamenilor lor. Până și în cele mai mărunte joburi și acolo se intră tot cu recomandare de la un partid, de la cine sunt cei de la putere.
Deci, în primul rând, joburile cele mai de jos care asigură niște salarii. Pentru niște oameni care altfel nu și-ar găsi. Deci să meargă pe undeva la o firmă nu ar avea unde. Sunt salarii obișnuite. Al doilea nivel, sunt salariile mai mari, de mii de euro sau zeci de mii de euro care ajung la cei mai aleși. Și apoi mai e încă un nivel, care ajung mai sus și care au influență în marile contracte, marile proiecte unde se aruncă cu milioane, zeci de milioane.
Nu există criterii de performanță și m-aș mira să se introducă. În varianta cea mai optimistă le cereau celor angajați să își facă criteriile de performanță. Primii chiar au luat-o în serios. Când au început să-și dea seama că nu interesa pe nimeni sau că pot să-și pună niște criterii de performanță și să ia niște bonusuri pe criteriile acelea de performanță pe care și le-au făcut singuri, au început să profite. Iau niște bonusuri astronomice și apoi pleacă. Deci, dacă îi lași pe oameni să își facă singuri criteriile de performanță și contractele le vor face în așa fel încât să nu aibă nici o responsabilitate și să câștige cât pot”, a spus George Butunoiu.