Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre trebuie să recunoască căsătoriile între persoane de același sex încheiate legal într-un alt stat membru.
Refuzul de a recunoaște o căsătorie legală este „contrar dreptului UE”
Țările Uniunii Europene trebuie să recunoască o căsătorie între persoane de același sex încheiată legal oriunde în blocul comunitar, chiar dacă legislația lor internă nu o prevede, a declarat Curtea de Justiție a UE într-o hotărâre pronunțată marți.
Refuzul de a recunoaște o căsătorie legală este „contrar dreptului UE, deoarece încalcă libertatea respectivă și dreptul la respectarea vieții private și de familie”, au spus judecătorii, și „poate cauza inconveniente serioase la nivel administrativ, profesional și privat, forțând soții să trăiască precum persoane necăsătorite”.
Cazul privește doi cetățeni polonezi care s-au căsătorit la Berlin în 2018
Cazul privește doi cetățeni polonezi care s-au căsătorit la Berlin în 2018 și s-au întors apoi în Polonia, unde au solicitat transcrierea certificatului lor de căsătorie, redactat în limba germană, în registrele de stare civilă poloneze, scrie euronews.com.
Cererea a fost respinsă deoarece Polonia nu permite căsătoriile între persoane de același sex.
Cuplul a contestat decizia în fața Curții Supreme Administrative din Polonia, care a trimis cauza Curții de Justiție a UE de la Luxemburg. Marți, judecătorii au decis că mariajul este valabil în întregul bloc format din 27 de state membre.
Dreptul de a duce o viață de familie normală
„Soții în cauză, în calitate de cetățeni ai UE, beneficiază de libertatea de circulație și de dreptul de a locui pe teritoriul statelor membre, precum și de dreptul de a duce o viață de familie normală atunci când exercită această libertate și când se întorc în statul membru de origine”, au afirmat aceștia.
„Atunci când își creează o viață de familie într-un stat membru gazdă, în special prin căsătorie, trebuie să aibă certitudinea că își pot continua acea viață de familie la întoarcerea în statul lor membru de origine.”
Decizia nu obligă nu obligă statele membre să își modifice legislația internă
Judecătorii notează că decizia lor nu obligă statele membre să își modifice legislația internă pentru a recunoaște căsătoriile între persoane de același sex, ci doar să recunoască căsătoriile încheiate legal într-un alt stat membru al UE.
Jumătate dintre statele membre UE recunosc căsătoriile între pesoane de același sex
În prezent, mai mult de jumătate dintre cele 27 de state membre recunosc căsătoriile între persoane de același sex. Țările de Jos au făcut istorie în 2001, devenind prima națiune din lume care a legalizat acest tip de căsătorie.
Alte state recunosc uniunile civile între persoane de același sex, însă Polonia nu o face în acest moment, în ciuda încercărilor premierului Donald Tusk de a consolida drepturile LGBTQ+ în țară.
ACCPET: „România trebuie să recunoască căsătoriile între persoane de același sex încheiate în UE”
Asociația ACCEPT spune că este o zi istorică pentru toate familiile LGBTIQ din Uniunea Europeană și „o victorie majoră în special pentru cetățenii din țările care nu oferă protecție juridică familiilor de același sex, printre care se numără și România”.
ACCEPT susține că va sprijini familiile din cadrul comunității, în care cel puțin unul dintre soți este cetățean român, să solicite transcrierea căsătoriilor încheiate în alte state UE în registrele din România.
