Marșul Bucharest Pride, eveniment-fanion al comunității LGBTQIA+ din România, a avut loc în această după-amiază. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile, potrivit unor estimări oficiale. Anul acesta, Bucharest Pride a atins o bornă importantă. Se împlinesc 20 de ani de la primul miting al celor care promovează egalitatea de gen.
Tot în București a fost organizat și ”Marșul Normalității”, al celor care susţin familia tradiționala, formată dintre o femeie și un bărbat.
Totodată au existat și voci critice din zona Bisericii. Patriarhia Română a condamnat marșul, considerându-l un „act provocator și total nepotrivit”.
„Considerăm că evenimentul Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menționate (n.red. în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile), aceasta din urmă având o conotație sfântă pentru întreaga creștinătate. Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator și total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”, se arată în comunicat.
În schimb, Asociația ACCEPT a răspuns dur, criticând Biserica Ortodoxă pentru absența mesajelor publice ferme în combaterea violenței împotriva femeilor, copiilor și persoanelor vulnerabile.