Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SURSE: PNL vrea un nou Guvern până la 1 iunie. Comasarea alegerilor, discutată în Coaliție

PNL și PSD continuă negocierile pentru funcții și în perioada următoare. Potrivit unor surse din PNL, partidul condus de Nicolae Ciucă le va propune social-democraților, la următoarea ședință de Coaliție, comasarea alegerilor din 2024.

PNL va propune trei scenarii pentru comasarea alegerilor din 2024: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, comasarea primului tur al prezidențialelor cu alegerile parlamentare, sau comasarea tuturor celor trei tipuri de alegeri menționate. PSD nu are nicio propunere în privința alegerilor, social-democrații așteaptă mișcarea colegilor din Coaliție.

Pentru prima dată în istorie, România va organiza toate tipurile de alegeri într-un singur an: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale (turul I și turul II).

PNL vrea un nou Guvern până la 1 iunie

În ceea ce privește rotativa guvernamentală, potrivit acelorași surse, liberalii vor decide pe 12 mai mandatul cu care se vor prezenta la negocierile cu PSD, inclusiv lista ministerelor pe care le vor cere. Liderii PNL își doresc să încheie negocierile cu social democrații până pe 25 mai, fără tensiuni în Coaliție.

Conform surselor Euronews, PNL va propune ca noul guvern să fie instalat până pe 1 iunie, deși recent s-a discutat despre amânarea rotativei. De asemenea, este posibil ca UDMR să primească mai puține ministere în noul guvern, dacă protocolul va fi renegociat. În acest moment, UDMR conduce Ministerul Sportului (Carol Novak), Ministerul Dezvoltării (Attila Cseke) și Ministerul Mediului (Barna Tanczos).

Ce spune protocolul semnat de PSD și PNL

PSD și PNL au semnat în 2021 un protocol cu privire la rotativa Guvernamentală. Conform documentului, rocada ar trebui să aibă loc pe 25 mai. Iată ce schimbări ar trebui efectuate:

  • Premierul Nicolae Ciucă demisionează și PSD primește funcția, Marcel Ciolacu fiind favorit să-l înlocuiască;
  • PSD cedează Ministerul Transporturilor (ministru actual: Sorin Grindeanu);
  • PNL cedează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (ministru actual: Marcel Boloș);
  • PSD cedează Ministerul Finanțelor (ministru actual: Adrian Câciu);
  • PNL cedează Ministerul Justiției (ministru actual: Cătălin Predoiu);
  • Vicepremierul PSD va fi înlocuit de un liberal (vicepremier PSD: Sorin Grindeanu).

Recent, premierul Nicolae Ciucă a spus că toți miniștrii vor fi evaluați în vederea rotativei: "Fiecare dintre ministru va fi evaluat și fiecare își va regăsi sau nu poziția în viitorul guvern. Contează să ne facem treaba, iar treaba trebuie făcută în aşa fel încât oamenii să simtă că muncim pentru ei", a declarat Nicolae Ciucă, în fața reporterilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE