SUA vor să aducă avioane de supraveghere la baza Kogălniceanu. Americanii vor să o folosească pentru misiunile din Orientul Mijlociu

Plenul Parlamentului ia în discuție marți și scrisoarea trimisă de președintele Nicușor Dan comisiilor de apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin care acesta anunță că a aprobat cererea Statelor Unite de a folosi baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru misiuni în Orientul Mijlociu.

Statele Unite au solicitat țării noastre să aducă mai multe trupe, dar și aeronave de realimentare în aer și aparate de supraveghere și recunoaștere.

Conform documentului, SUA consideră necesară suplimentarea trupelor și tehnicii de luptă de la Mihail Kogălniceanu pe fondul agravării situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu.

Baza aparține Armatei Române, dar este utilizată de mai mulți ani și de trupele americane, fiind unul dintre punctele cheie ale prezenței SUA în țara noastră.

"Pe fondul agravării situației de securitate din Orientul Mijlociu, caracterizată de tensiuni acute și implicații de ordin existențial, Statele Unite ale Americii, cu scopul de a-și proteja capabilitățile și interesele, a decis suplimentarea forțelor în regiune. Ținând seama de poziționarea geostrategică a României, SUA a solicitat autorităților din țara noastră utilizarea unor facilități militare, precum Baza 57 aeriană Mihail Kogălniceanu.

Sprijinul României se poate dovedi util pentru a proteja interesele americane în Orientul Mijlociu și evidențiază rolul esențial al țării noastre în arhitectura de securitate euroatlantică și relevanța bazelor din regiunea Mării Negre pentru interesele Statelor Unite ale Americii, în contextul politicii externe a noii administrații SUA.

În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituția României și ale art. 4 alin. (1) și alin. (1^1) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la propunerea Prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, informez Parlamentul României că am aprobat prepoziționarea pe teritoriul României a unor aeronave de realimentare în aer, a unui contingent al Statelor Unite ale Americii și mijloace de protecția forței, precum și a unor aeronave ISR (Intelligence Surveillance and Reconnaissance) și de supraveghere aeriană la Baza 57 aeriană Mihail Kogălniceanu, în vederea sprijinirii eventualelor operații viitoare. Până în prezent, misiunea planificată de către SUA nu a fost executată, fiind amânată ca urmare a deciziilor determinate de evoluțiile recente ale situației operaționale", se arată în informarea oficială transmisă de şeful statului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE