Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Spectacolul „Spărgătorul de nuci și cu mine”, oferit de pianista Alexandra Dariescu publicului din România cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Publicat de: Euronews

Alexandra Dariescu, pianistă de origine română ce s-a remarcat la nivel internaţional, oferă un minunat cadou de Crăciun publicului din România.

Spectacolul „Spărgătorul de nuci și cu mine”, în premieră în România

Dariescu va prezenta pentru prima dată în țara noastră spectacolul multimedia The Nutcraker and I - o fuziune a muzicii, dansului, animaţiei şi artei multimedia, oferind astfel o experienţă unică şi captivantă.

Producţia vizionară a pianistei a avut premieră la Barbican Milton Court în decembrie 2017 şi a obţinut recunoaşterea internaţională în timpul turneelor susţinute în Europa, Australia, China, Emiratele Arabe şi SUA. Cu peste 75 de reprezentaţii la nivel mondial, povestea multimedia a Spărgătorului de nuci a impresionat peste 70.000 de spectatori. Totodată, spectacolul a fost nominalizat la prestigioasele Premii Opus Klassik din Germania în 2019.

În România, evenimentul va avea loc marţi, 19 decembrie 2023, ora 18:00, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din București, transmite Agerpres.

Cariera Alexandrei Dariescu

Cât despre Alexandra Dariescu, ea a cântat cu orchestre precum Orchestra Filarmonică din Londra, toate orchestrele regale simfonice din Marea Britanie (RPO, RLPO, RNS, RNSO), Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Filarmonicii din Oslo şi Orchestra Simfonică din Sydney.

Lista dirijorilor cu care aceasta a lucrat îi include pe Adam Fischer, Cristian Măcelaru, Fabien Gabel, Jun Markl, Vasily Petrenko, Ryan Bancroft, James Gaffigan, Jonathon Heyward, JoAnn Falletta şi Michael Francis, potrivit sursei menționate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE