Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Sondaj Avangarde: Aproape jumătate dintre români îi consideră vinovaţi pe toţi politicienii pentru situația actuală

Aproape jumătate dintre români sunt de părere că toţi politicienii sunt de vină pentru situaţia politică actuală, iar 88% consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, arată un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.

Studiul arată că 49% dintre repondenți spun că toţi politicienii sunt vinovaţi pentru situaţia politică actuală. 21% dau vina pe Bolojan/PNL, 11% învinovăţesc PSD, 8% - pe preşedintele Nicuşor Dan, 3% - AUR, 3% - USR.

De asemenea, 88% dintre persoanele intervievate în cadrul sondajului susțin că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 8% au o opinie contrară. Autorii studiului compară situaţia actuală cu rezultatele din iulie 2025, când 38% dintre români spuneau că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, iar 53% erau de părere că direcţia este greşită, potrivit Agerpres.

Cei mai mulți dintre români, îngrijorați din cauza unei posibile crize economice

Cea mai mare temere pentru perioada următoare este legată de: o eventuală criză economică (31%), viitorul copiilor (20%), escaladarea războiului din Ucraina (18%), probleme de sănătate (11%), ura din societate (11%).

Premierul interimar Ilie Bolojan este mai degrabă un lider bun pentru România în momentul politic actual, sunt de părere 18%, în timp ce 76% susţin că este mai degrabă un lider rău. 15% dintre repondenţi consideră că Ilie Bolojan a realizat reforme în România, iar 62% nu împărtăşesc acest punct de vedere.

Ce partid ar câștiga cele mai multe voturi dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, voturile s-ar distribui în felul următor: AUR - 36%, PSD - 23%, PNL - 16%, USR - 8%, UDMR - 5%, S.O.S. România - 3%, SENS - 2%, POT - 2%, REPER - 1%, PMP - 1%.

Cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 12-22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 1.020 de persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a României.

Marja de eroare este de plus - minus 3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE