Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Soarta Uniunii Europene se decide la București. Aderarea României la Schengen, miza specială a Congresului PPE

Bucureștiul este din nou capitala de pe harta geopolitică a Europei. Șefii de stat și de guvern vin cu membri importanți din cabinetele lor și au întâlniri la cel mai înalt nivel cu președintele, cu premierul, miniștrii, dar și cu europarlamentari români.

La Congresul PPE de la București, sunt așteptați toți liderii de state și guverne, precum și președinții partidelor din cadrul PPE. Alături de aceștia, vor fi prezenți și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și toți comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE.

Euronews România, singura televiziune cu studio la congres

Un studio a fost amenajat chiar în sala plenară. Întreaga zi Euronews România va transmite declarațiile, deciziile, discursurile, iar cei mai importanți invitati la Congres vor explica deciziile în dialog cu jurnaliștii Euronews. Tot la ministudioul de la București se va înregistra emisiunea ”Brussels, my love?”. Andra Miron Diaconescu, Sandor Zsiros, Meabh McMahon, Monica Mihai si Marius Vulpe vor urmări evenimentul și vor știi care sunt deciziile securității pentru Europa, pariurile economice, mesajele de extindere și cum se vor împărți funcțiile pentru viitorul executiv european.

Cu cine se va vedea Klaus Iohannis

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, ajunge în România, urmând să fie primită de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, tot la Cotroceni vor fi primiți de președinte și prim-ministru al Luxemburgului, Luc Frieden, dar și președintele Parlamentului European Roberta Metsola.

Programul continuă cu întâlniri cu lideri importanți, precum prim-ministrul Republicii Lituania, Ingrida Šimonytė, președintele Confederației Elvețiene, Viola Amherd, și prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar.

Negocierea cu Austria

Congresul Popularilor Europeni vine cu o miză specială pentru România: este pentru prima dată când la București ajunge cancelarul Austriei, care reprezintă singura țară ce se mai opune extinderii spațiului Schengen. Liderul PNL Nicolae Ciucă spune că va încerca să îl convingă pe Karl Nehammer că locul României este în Schengen și că o decizie va fi cuprinsă în documentul final al Congresului.

Cu cine se întâlnește Marcel Ciolacu 

Marcel Ciolacu îl va primi la Palatul Victoria pe  primul-ministru al Republicii Irlanda, Leo Varadkar, urmând ca mai apoi să aibă o întrevedere și cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu se află în România de ieri, iar astăzi este primită de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. În plus, președinta Republicii Moldova participă la Congresul PPE, pentru discuții privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, revine în România și va avea o serie de întâlniri cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu premierul Marcel Ciolacu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE