Sindicaliștii din Educație au cerut retragerea „de urgență” a legii a salarizării din sectorul public și reluarea procesului într-un cadru de dialog social real.
Sindicatele cer retragerea proiectului Legii salarizării și reluarea dialogului social
Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cer retragerea proiectului Legii salarizării și oprirea procesului de adoptare în Parlament. Sindicaliștii susțin că proiectul a fost elaborat fără un dialog real și solicită ca noua lege să fie pregătită de viitorul Guvern, împreună cu partenerii sociali.
Comunicat: „Vă informăm că ne retragem din orice consultare privind actualul proiect de lege vehiculat în spațiul public, apreciind că acesta nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate, din cauza timpului extrem de scurt rămas la dispoziție.
Solicităm ca, după învestirea unui nou Guvern cu puteri constituționale depline, să reluăm procesul de elaborare a noii Legi a salarizării în cadrul unui mecanism de dialog social real și instituționalizat.
Considerăm că este necesară și posibilă construirea, într-un termen de maximum șase luni, a unui proiect legislativ echilibrat, sustenabil și predictibil, care să respecte principiile echității, transparenței și consultării autentice și care să nu conducă la pierderi de venituri pentru niciuna dintre categoriile bugetare”.
Într-un comunicat comun, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, organizații care reprezintă interesele a peste 300.000 de salariați, au anunțat că nu vor participa la discuțiile de astăzi privind legea salarizării.
Potrivit comunicatului, cele trei federații punctează că nu pot valida soluții care „minimale” privind problemele semnalate, concluzionând că participarea acestora la discuții ar fi „complet inutilă”.
Sindicatele din Educație au mai transmis că actualul proiect al legii salarizării încalcă angajamentele asumate de Guvern la finalul grevei generale din 2023 și reprezintă o renunțare la promisiunile făcute sistemului de învățământ. În opinia acestora, proiectul arată că educația nu este o prioritate pentru actualul Guvern.
Mai mult, cele trei federații susțin că nu vor participa la ceea ce numesc „negocieri false” și le cer parlamentarilor fie să respingă actualul proiect al legii salarizării, fie să promoveze „o lege sănătoasă”, care să reflecte importanța muncii din Educație, după modelul proiectului elaborat în 2024 de Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale.
Comunicatul transmis de cele trei federații sindicale: „Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate.
Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acțiune pe agenda publică a Ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație.
Amintim poziția fermă a celor trei federații din învățământ și anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze inițierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariații din învățământ să fie poziționați conform importanței muncii depuse, așa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024”.
