Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Protecție penală specială pentru profesorii agresați și asistență juridică plătită de stat. Propunerile ministrului Educație, după incidentul din Bistrița

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere modificarea legislației pentru creșterea siguranței în școli, după agresiunea produsă luni dimineață într-o unitate de învățământ din Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți.

Printre propuneri se numără introducerea unei protecții penale speciale pentru angajații din învățământ amenințați sau agresați, precum și acordarea rapidă a asistenței juridice și a sprijinului psihologic.

Ce măsuri propune ministrul Educației pentru protejarea profesorilor

Într-o declarație publicată luni, 19 octombrie, pe site-ul Ministerului Educației, Mihai Dimian a solicitat parlamentarilor să susțină completarea cadrului legal pentru prevenirea violenței în mediul școlar.

Una dintre propuneri vizează introducerea unei protecții penale speciale, explicite, pentru personalul din învățământ amenințat sau agresat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu acestea.

Ministrul cere, de asemenea, ca profesorii și ceilalți angajați din școli să poată beneficia rapid de asistență juridică finanțată și de sprijin psihologic, fără să fie nevoiți să aștepte finalizarea procesului.

O altă măsură propusă ar permite restricționarea rapidă și proporțională a accesului în școală sau a contactului cu persoanele amenințate, în cazul celor considerați un risc. Potrivit ministrului, deciziile ar trebui să fie motivate și să poată fi contestate.

Dacă astfel de măsuri ar viza elevi, autoritățile ar trebui să asigure continuarea educației acestora în condiții care să protejeze întreaga comunitate școlară.

Mecanisme de intervenție în cazul amenințărilor online

Mihai Dimian solicită și consolidarea mecanismelor de semnalare și intervenție în cazul amenințărilor, inclusiv a celor publicate pe rețelele sociale. Propunerea urmărește stabilirea unor responsabilități clare și asigurarea unui răspuns rapid din partea instituțiilor implicate.

Ministrul a făcut referire și la informațiile apărute în presă potrivit cărora elevul implicat în agresiunea de la Bistrița și-ar fi anunțat atacul pe TikTok. El a precizat că aceste informații trebuie clarificate de anchetatori, inclusiv pentru a se stabili dacă au existat semnale care ar fi permis intervenția înainte de producerea incidentului.

Totodată, Dimian a subliniat că amenințările online trebuie luate în serios și raportate imediat și a atras atenția asupra responsabilității platformelor de socializare de a reacționa prompt la sesizările privind amenințările și conținutul care încurajează violența.

Profesoară și elev, răniți în urma agresiunii din Bistrița

Ministrul interimar al Educației a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița. Potrivit informațiilor prezentate de acesta, profesoara și elevul răniți se aflau în stare stabilă.

Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean și conducerea unității de învățământ urmează să acorde sprijin victimelor și să coopereze cu instituțiile competente pentru clarificarea faptelor. Ministrul a cerut, de asemenea, asigurarea sprijinului psihologic pentru ceilalți elevi și profesori afectați de incident.

„Profesorul trebuie să apere regulile școlii, iar statul trebuie să apere elevii și profesorii!”, a transmis Mihai Dimian.

Ministrul a subliniat că împrejurările agresiunii trebuie stabilite de anchetatori și că prevenirea violenței presupune cooperarea dintre școală, familie, poliție și serviciile de protecție a copilului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE