Șoferii vitezomani din Brașov vor fi opriți cu semafoare-radar. Autoritățile locale au instalat mai multe sisteme noi, iar în cazul în care șoferii depășesc viteza legală, semafoarele comută automat pe culoarea roșie. Măsura îi mai domolește pe șoferii care obișnuiesc să circule necorespunzător pe artere importante din oraș.
Brașov, primul oraș din România cu semafoare-radar
Alexandru Ichim, jurnalist Euronews: „Semaforul pe care îl vedeți în spatele meu este unul de tip inteligent, astfel încât se comută automat pe culoarea roșie, timp de 10 secunde, în momentul în care un autovehicul se apropie de el cu o viteză mai mare decât cea legală.”
În Brașov, există în prezent șase sisteme inteligente care opresc șoferii vitezomani, dar autoritățile spun că proiectul va fi extins și pe alte artere importante.
Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov: „Utilizarea acestor sisteme s-a dovedit a fi una eficientă și, pe lângă faptul că creștem siguranța participanților la trafic, reducem și poluarea, pentru că am putut desființa acele sisteme de reducere a vitezei, acele bumpere."
Sistemele radar de la semafoare nu sunt conectate cu poliția și, momentan, nu pot fi aplicate amenzi. Infrastructura există, dar legea trebuie schimbată, spun specialiștii.
George Zaharia, inginer responsabil cu semaforizarea: „Odată ce legile vin din urmă să se potrivească cu tehnologia existentă, se vor putea monta sisteme de detecție care să fie conectate la sistemul României care emite amenzi. Deci nu vor mai fi făcute investiții."
Brașovul este primul oraș din România care beneficiază de astfel de semafoare inteligente, autorizate și avizate de autorități. În primele trei luni ale anului, polițiștii brașoveni au aplicat peste o mie de amenzi șoferilor vitezomani în oraș și au suspendat aproximativ o sută de permise.
