Procurorii efectuează percheziții joi dimineață la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, într-un dosar de corupție în care este vizată chiar conducerea instituției.
Percheziții la două spitale
Perchezițiile vizează Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Spitalul de Copii Brașov, unde anchetatorii caută probe privind posibile legături cu funcționari ai DSP.
Ar exista suspiciuni conform cărora inspectorii DSP ar fi avertizat din timp unitățile medicale înaintea controalelor oficiale.
Bani pentru a elibera mai rapid diplomele de absolvire
Ancheta vizează suspiciuni legate de modul în care DSP organiza cursuri de instruire pentru personalul din domeniul alimentar și sanitar.
Anchetatorii suspectează că reprezentanți ai DSP ar fi cerut bani pentru a elibera mai rapid diplomele de absolvire a acestor cursuri, fără ca participanții să fi urmat efectiv orele de pregătire. În urma acestor practici, există temeri că unii angajați din restaurante și alte unități ar putea să nu fi fost instruiți corespunzător în privința normelor de igienă și siguranță alimentară.
Cercetările sunt în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească amploarea faptelor și eventualele persoane care vor fi puse sub acuzare.