Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Şefa diplomaţiei germane face o vizită în China. Războiul din Ucraina, principalul subiect pe agenda discuțiilor

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, va face săptămâna aceasta prima vizită în China, iar principalul subiect de pe agendă va fi probabil războiul din Ucraina, transmite miercuri dpa.

Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a declarat că Baerbock va participa la cea de-a şasea rundă de dialog strategic între China şi Germania, alături de omologul său chinez, noul ministru de externe Qin Gang.

De joi până sâmbătă, reprezentanta Berlinului va avea în atenţie relaţiile bilaterale, legăturile dintre China şi Uniunea Europeană, probleme internaţionale şi regionale. Se aşteaptă însă ca în centrul dialogului să se afle invazia rusă din Ucraina, agresiune pe care partea chineză nu a condamnat-o până acum.

Săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Beijing, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au încercat deja să îl încurajeze pe şeful statului şi al partidului comunist chinez, Xi Jinping, să îşi folosească influenţa pentru a convinge Moscova să pună capăt războiului, aminteşte dpa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE