Șantierul Naval Mangalia va fi „resuscitat” cu ajutorul fondurilor din SAFE. Unitatea va produce 4 nave în valoare de peste 750 de milioane de euro.
Șantierul este în insolvență de doi ani, iar situația acestuia este critică în prezent, din cauza datoriilor de sute de milioane de euro. Angajații au organizat astăzi un nou protest, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile de 3 luni.
Prin SAFE, la Șantierul Naval Mangalia se vor produce două nave pentru scafandri și două nave de patrulare maritime, în valoare totală de peste 750 de milioane de euro.
„Investitia asta poate fi incepand de la utilaje, incepand de la punerea la punct a tot ceea ce inseamna depozitele noastre, partea de lacatusarie, sudura, tot ceea ce avem acolo. Acest program ne faciliteaza deschiderea spre o hala mai mare, spre un dry dock si sa speram ca putem sa crestem ca si productie de nave, pe partea de mentenanta.”, a declarat Călin Cărăguț – director general, Șantierul Naval Mangalia.
Șantierul Naval Mangalia are în prezent datorii de peste 200 de milioane de euro, deși valoarea de lichidare a unității este mai mică de 90 de milioane.
Șantierul a intrat în insolvență în iunie 2024, după ani de pierderi financiare și acumularea unor datorii semnificative către numeroși creditori.
După câteva luni, a fost reziliat contractul de asociere încheiat cu gigantul Damen în 2018. Statul român, care deține 51% din acțiuni, caută acum un investitor care să preia unitatea de producție. Administratorul judiciar a scos la licitație șantierul la începutul acestei luni și a propus un plan de reorganizare.
În vremurile bune, șantierul avea peste 2.000 de angajați. Acum în evidențele facilității figurează puțin peste 1.000, inclusiv cei care au contractele suspendate din diferite motive și cei care au fost în șomaj tehnic până de curând.
Însă nu toți au de lucru pentru că sunt doar câteva lucrări de reparații în desfășurare. Angajații au organizat mai multe proteste în ultima vreme și le-au reluat acum.
Angajații spun că vor continua acțiunile de protest până la rezolvarea situației.
