Dacă ultima oară când ați mers cu trenul ați găsit vagoane vechi, scaune murdare, călători gălăgioși sau băi insalubre – vă arătăm astăzi că se poate și mai rău. Traseul de la Pitești până în Curtea de Argeș, prima capitală a Țării Românești, se face cu trenuri vechi de aproape 90 de ani. Călătoria nu este deloc una cu tentă istorică – trenurile sunt insalubre, mâncate de rugină, extrem de zgomotoase, merg încet și chiar fac mersul cu o ramă obișnuită a CFR să pară un lux. Iar când ajung în gară, călătorii dau de o clădire uitată parcă-n șantier. Urmăriți un nou episod din campania România pierde trenul și descoperiți până unde merge neglijența autorităților.
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: „Malaxa S900, produse la finalul anilor `30 începutul anilor `40, iată, servesc și astăzi pe rutele CFR Călători. Sunt printre cele mai vechi trenuri care se află încă în circulație și, bineînțeles, sunt pur și simplu mâncate de rugină”.
Vechi de aproape 90 de ani, automotoarele Malaxa încă leagă Curtea de Argeș de Pitești. Am putea să le zicem muzee, dar nu sunt unele în care chiar să-ți dorești să intri. Facem asta totuși și măcar plecăm la ora stabilită, iar până la Pitești am mers cu 27-28 de kilometri la oră. Ne-a luat o oră și jumătate să parcurgem mai puțin de 40 de kilometri.
În ciuda vitezei care-ți permite să admiri și firele de iarbă, bătrânul vagon scârțâie și pocnește din toate îmbinările. Iar metafora cu glasul roților de tren pare o glumă în context. Dacă nu ești deja obișnuit, vagonul te zgâlțâie până amețești. Marius Cristea este profesor de istorie... și navetist. Nu i-a rămas prea multă energie pentru revoltă, ci pare mai degrabă aproape de resemnare.
Marius Cristea, profesor navetist: „Eu cred că voi ieși în 2041 la pensie tot făcând călătoria cu acest mijloc minunat. Asta este o variantă bună, există motoare cu geamuri sparte, cu geamuri lipite cu scotch. Bine că e și ăsta! Deci auzim așa, expresii: bine că îl avem și pe acesta, se putea și mai rău, lasă că am călătorit cu altul mai rău...”
Toaleta trenului pare scoasă din vremea filmelor mute. Săpun nu e și oricum ar fi degeaba în contextul în care chiuveta e doar spațiu de depozitare, nu curge nicio picătură de apă acolo. Vă lăsăm să vă imaginați singuri de ce totuși podeaua este udă. Pe tavan, o improvizație servește pe post de bec. Dar avem și vești bune: aproape de Pitești viteza crește și ajungem fără nici măcar un minut de întârziere. Pe peron dăm de alți pasageri, care așteptau să meargă mai departe cu același tren, dar pe altă rută.
„Cum se circulă cu trenul ăsta, cum sunt condițiile?
Foarte bine!
N-ați vrea un tren mai nou?
Ca-n epoca de piatră! Așa să scrieți: ca-n epoca de piatră se circulă!”.
Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Aștept ziua când ne veți transmite imagini cu niște trenuri decente din această zonă”.
Cu o zi înainte de excursia noastră, ne-am întâlnit cu Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. I-am arătat imaginile cu aceleași trenuri filmate într-o altă vizită din Curtea de Argeș, de acum câteva săptămâni.
Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Sunt niște automotoare care vor fi înlocuite pe măsură ce cei de la CFR Călători vor veni cu soluții adaptate zilei de astăzi. O să solicit companiei să ne transmită data la care se schimbă acest automotor. Probabil este o preocupare continuă a conducerii de la CFR Călători, care încearcă să găsească soluții acolo unde aparent nu sunt soluții”.
Am fi vrut să știm ce spune și ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, despre condițiile de călătorie. Încă de la începutul documentării campaniei noastre, ne-a refuzat solicitarea pentru un interviu. I se pare nedrept ca cineva să spună că „România pierde trenul”. Ionuț Săvoiu i-a nuanțat declarația.
Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Aștept ziua când emisiunea dumneavoastră se va numi România prinde trenul sau e aproape să prindă trenul.
Dar n-a venit încă ziua aia?
Suntem pe un parcurs, zic eu, încă rezonabil de a prinde trenul. Faptul că avem atâtea proiecte, oamenii ăștia chiar muncesc și aș vrea scot în evidență eforturile pe care le fac toți, operatori privați, de stat, oamenii de la infrastructură, oamenii de la programe europene muncesc zi de zi ca lucrurile să se îmbunătățească și eu le mulțumesc tuturor care depun eforturi în acest sens”.
Doar că nu de puține ori eforturile... nu se văd. Încă din martie 2023, oficialii regionalei Craiova au semnat un contract în valoare de 8,7 milioane de lei pentru reabilitarea Gării din Curtea de Argeș. Trei luni avea să dureze proiectarea și alte 24 de luni execuția propriu-zisă. Asta înseamnă că gara ar fi trebuit gata cel târziu în toamna anului trecut. Însă, în contract scrie clar că perioada pentru întocmirea documentației tehnice NU include și durata necesară pentru obținerea avizelor și autorizațiilor .
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: „Iată ce se întâmplă în realitate: au fost puse schele și pe exterior, și în interior, a fost împrejmuit șantierul, însă nu vedem aici nici urmă de muncitor”.
Am vorbit cu un reprezentant al firmei de construcții care se ocupă de gara din Curtea de Argeș.
„E o perioadă în care nu se lucrează din cauza condițiilor meteo din ultima vreme. Nu se lucrează în șantier, dar se lucrează la restaurarea tuturor elementelor mobile care s-au putut desprinde. Se lucrează la restaurarea tâmplăriei din lemn și a elementelor la care s-au executat mulaje în perioada de toamnă. Când credeți că terminați? În condiții normale final de anul acesta”.
În frig stau în schimb călătorii, pentru care singura sală de așteptare deschisă este peronul. De pe scaunele ruginite, se vede cel mai bine cum monumentul construit în 1898 se macină sub trecerea timpului. Iar ceea ce ar trebui să fie o rută turistică spre unul dintre cele mai încărcate de istorie orașe din România... pierde trenul.
Reporter: Andre Rotaru
Operatori imagine: Adrian Ghiță/Paul Melinte
Editor montaj: Cosmin Buță
Editor coordonator: Amalia Dascălu
