Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rezoluție aprobată privind ancheta de destituire a lui Joe Biden. Republicanii au dovezi că președintele SUA și-ar fi ajutat fiul în afaceri cu China și Rusia

Publicat de: Euronews

Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Amercii a aprobat o rezoluţie privind inițierea oficială a unei anchete de destituire a președintelui Joe Biden. Republicanii, care sunt majoritari, îl acuză pe pe Biden că și-ar fi folosit influența pentru a-l ajuta pe fiul său, Hunter, să facă afaceri profitabile în Rusia și China. Liderul de la Casă Albă respinge acuzațiile.

Republicanii spun că au reușit să adune suficiente dovezi care să le susțină acuzațiile de luare de mită și corupție.

Republicanii cer o anchetă privind destituirea lui Joe Biden

James Comer, președintele Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanților: "Am petrecut luni de zile în această investigație, acumulând dovezi. Avem o întrebare simplă și cred că mulți dintre americani o au: ce au făcut soții Biden pentru a primi zeci de milioane de dolari de la dușmanii noștri din întreaga lume?"

Este însă puțin probabil ca ancheta să se încheie cu demiterea liderului de la Casa Albă. Ultima decizie aparține Senatului, în care partidul condus de Joe Biden deține majoritate.

Ancheta deschisă de republicanii din congres poate însă afecta imaginea lui Joe Biden, care a anunțat deja că va candida pentru un nou mandat de președinte al SUA. De altfel, înainte de a vota rezoluția, republicanii l-au invitat în Congres și pe fiul președintelui american, Hunter Biden. Săptămâna trecută fiul președintelui a fost pus sub acuzare pentru fraude fiscale.

Joe Biden îi acuză pe republicani de atacuri politice

Hunter Biden: "Nu există corectitudine sau decență în ceea ce fac acești republicani. Au mințit mereu despre toate aspectele vieții mele personale și profesionale. Nu contează de câte ori a fost demontată acuzația, ei continuă să insiste că sprijinul tatălui meu pentru Ucraina împotriva Rusiei este rezultatul unei mite, care este inexistentă."

Președintele Joe Biden i-a acuzat pe republicanii de atacuri politice. Totodată, Casa Albă refuză să comenteze acuzațiile care i se aduc fiului președintelui american.

Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: "Președintele Joe Biden se va concentra pe ceea ce este necesar pentru poporul american. Hunter, și am spus asta de multe ori, nu este o persoană publică. Nu este pentru prima dată când se cere demiterea unui președinte al Satatelor Unite. Până în prezent, trei șefi de stat au fost puşi sub acuzare. Este vorba de Andrew Johnson, Bill Clinton şi republicanul Donald Trump. Toți au fost în cele din urmă achitaţi de Senat."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE