Revoluție în Pilonul II de pensii: Guvernul ar putea limita retragerile banilor acumulați

Guvernul vrea să schimbe sistemul de retrageri din pilonul II de pensii. Participanții nu vor mai putea retrage suma totală acumulată, dacă proiectul executivului devine lege. 

Un proiect care va intra chiar mâine pe ordinea de zi în ședința de guvern.

Cheia problemelor pentru guvern și administratorii fondurilor de pensii private este generația decrețeilor, o generație foarte numeroasă care începe să iasă la pensie, iar numărul celor care vor ieși la pensie în următorii ani va fi din ce în ce mai mare.

Asta înseamnă și că sumele retrase din fondurile de pensii private vor crește și ele, tocmai de aceea Guvernul vine cu acest proiect prin care schimbă modul prin care se acordă sumele acumulate prin pilonul II de pensii.

În acest moment, cei care ies la pensie, pot opta pentru a retrage toată suma din pilonul II de pensii sau de a primi pe o perioadă de 60 de luni o sumă fixă, adică pe cinci ani.

Prin acest proiect, schimbarea cea mai importantă adusă de guvern este aceea că nu se mai poate retrage suma totală, ci un maximum de 25% din această sumă.

În privința restului de 75% sunt două variante. Una este anuitatea viageră (primește o sumă mai mică, dar o primește pe tot parcursul vieții), iar cealaltă este retragerea programată (participantul poate primi o sumă lunară însă doar pe o perioadă fixă).

Valoarea sumei primite prin anuitate viageră e stabilită de administratorul fondului de pensii private în funcție de niște statistici cum ar fi durata medie de viață și mortalitatea în acea categorie de populație. 

Trebuie spus că și după ce va fi adoptat de guvern, acest proiect va ajunge în Parlament, acolo va fi dezbătut, acolo se vor putea face și modificări așa că cel mai probabil va fi un proces de durată, asta înseamnă că legislația din prezent ar mai putea fi valabilă câțiva ani de acum încolo.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE