Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regele Charles al III-lea se simte bine după intervenţia corectoare la prostată

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii se simte bine după ce vineri a fost supus unei proceduri medicale planificate pentru hipertrofie de prostată, a declarat o sursă apropiată Casei Regale. Suveranul a fost internat în acelaşi spital în care se află nora sa, Kate, care se recuperează după o intervenţie chirurgicală, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Regele a fost însoţit de regina consoartă Camilla, la London Clinic din vestul Londrei, unde Kate, prinţesa de Wales, urmează, de asemenea, un tratament după ce a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, săptămâna trecută.

Regina consoartă Camilla a declarat zâmbitoare că regele Charles se simţea bine, la momentul la care ea a părăsit clinica londoneză, câteva ore mai târziu. O sursă apropiată Casei Regale a confirmat că intervenţia medicală a avut loc şi că suveranul se simte bine.

”Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice”, precizează comunicatul emis de Palatul Buckingham.

Săptămâna trecută, Palatul Buckingham anunţase că regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus unei intervenţii corectoare pentru o afecţiune benignă a prostatei, care este frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani.

Familia regală britanică nu dezvăluie multe detalii despre bolile membrilor săi

Reprezentanţii Casei Regale au refuzat să spună cât timp va rămâne regele în spital, însă viitoarele sale angajamente publice au fost amânate pentru a permite o scurtă perioadă de recuperare.

De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile cu care sunt diagnosticaţi membrii săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată, însă regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi să se prezinte la un control medical.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), administrat de stat, a anunţat că, de când a fost dezvăluit diagnosticul suveranului, numărul de vizite pe pagina sa de internet, care oferă sfaturi despre mărirea prostatei, a crescut cu 1.000%.

Operaţia suveranului reprezintă doar una dintr-o serie de probleme de sănătate cu care s-au confruntat membrii familiei regale în ultima săptămână.

Între timp, ducesa de York Sarah Ferguson, fosta soţie a unuia dintre fraţii mai mici ai regelui Charles, prinţul Andrew, a declarat luni că este în stare de şoc după ce a fost diagnosticată cu o formă malignă de cancer de piele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE