Cu peste 90% din producție destinată exportului și un impact economic total de peste 10 miliarde de lei, platforma industrială PMI din România este un studiu de caz despre reindustrializare și competitivitate.
Material susținut de PMI. Responsabilitatea pentru conținut și comunicare aparține exclusiv clientului.
Philip Morris International a investit peste 1,1 miliarde de dolari în ultimii 30 de ani în România. Peste 730 de milioane de dolari au fost direcționați în fabrica din Otopeni. De ce considerați această fabrica un studiu de caz despre reindustrializarea României?
Dimensiunea investiției din Otopeni este o lecție de economie livrată de România, pentru România, în România. Această „simplă” unitate de producție a devenit o platformă industrială care a mutat țara mai sus în lanțul valoric european: fie că vorbim de tehnologie, export, standarde înalte sau piețe exigente. Reindustrializarea nu se măsoară în nostalgie, ci în complexitatea a ceea ce produci și în piețele care îți validează produsul. O țară începe să fie luată în serios, industrial vorbind, atunci când ceilalți consumă ce produce pentru sine. Pe lângă sensul de bază, „Fabricat în România” indică de ce merită ca următoarea investiție să rămână aici.
Rezultatul se vede limpede: peste 90% din producția fabricii este exportată în 54 de piețe, de pe cinci continente. În 2023, impactul total în economia României al celor două companii din grupul Philip Morris International (PMI) a ajuns la 10,1 miliarde de lei, iar exporturile au depășit 1 miliard de lei. Când o platformă industrială aduce valută în țară, ține capacități de producție în funcțiune și alimentează constant bugetul, ea devine parte din rezistența economică a țării.
Calitatea investiției se reflectă în următorul ecosistem: peste 1.500 de angajați direcți, aproximativ 9.000 de locuri de muncă susținute în economie și peste 4.300 de furnizori locali. Aici se vede diferența dintre o investiție punctuală și o platformă industrială matură, dintre o clădire punctuală și competențe, furnizori buni și disciplină de export.
De aceea spun că vorbim despre o industrie strategică pentru economia României, mai ales în contextul actual. România caută spațiu bugetar într-o perioadă de deficite ridicate, iar tensiunile geopolitice din regiune și din Orientul Mijlociu pun din nou presiune pe energie, transport și finanțare. Într-un asemenea context, capacitatea de a produce local, de a exporta masiv și de a genera venituri fiscale recurente nu mai este doar performanță de companie; este un avantaj macroeconomic pentru România.
Iar în dezbaterea europeană despre reindustrializare și competitivitate, fabrica din Otopeni oferă un răspuns coerent: alături de fabricile din Grecia și Italia, are un rol important în producția PMI pentru alternative fără fum destinate piețelor internaționale. România poate atrage și păstra investiții industriale mari, inclusiv în competiție cu state mai dezvoltate, dacă oferă ceea ce caută capitalul industrial pe termen lung: talent tehnic, productivitate, acces la piețe și reguli previzibile.
Astăzi, predictibilitatea fiscală depășește definiția unui detaliu administrativ. Este o formă cât se poate de concretă de competitivitate și politică industrială. De multe ori, următorul euro investit nu se decide după costul muncii, ci după costul surprizei.
Industria tutunului este una puternic reglementată atât în România, cât și la nivel european și global. Care sunt cele mai mari provocări atunci când încercăm să armonizăm politicile de control al tutunului cu tendințele globale?
Cea mai mare provocare nu este să aduni cât mai multe reguli, ci să le faci să tragă în aceeași direcție. Piața se schimbă mai repede decât legiuitorul: apar categorii noi de produse, consumatorii compară alternative, cumpără transfrontalier și online, iar politica publică are încă reflexul de a trata lucruri foarte diferite ca și cum ar fi identice. Când ignori diferența de risc dintre produse, nu obții neapărat mai mult control; uneori obții doar mai multă confuzie. O regulă bună schimbă comportamente; una prost calibrată mută volumele.
De aceea merită privite atent Suedia și Franța. Suedia a coborât la 5,4% fumători zilnici în 2024, iar în grupa 16–29 de ani la 2%. Acolo vedem o combinație rară: rigoare pe protecția minorilor și pe cadrul de control, dar și o diferențiere credibilă pentru alternativele fără fum, care a oferit consumatorului opțiuni legale, reglementate, și a lăsat loc inovării și unei industrii competitive. Franța, în schimb, a redus într-o anume măsură fumatul zilnic, dar în paralel a ajuns cea mai mare piață ilicită de țigarete din Europa. Lecția este importantă: dacă politica se uită doar la preț și prea puțin la comportamentul real al consumatorului, piața paralelă intră imediat în ecuație.
Asta este, de fapt, miza armonizării în Europa. Dacă la Bruxelles s-a conturat deja, pe taxare, o diferențiere între produse în funcție de profilul de risc, aceeași logică trebuie păstrată și în celelalte directive europene, precum Tobacco Product Directive și Tobacco Advertising Directive, care stabilesc cum sunt reglementate produsele din tutun și nicotină și în ce condiții pot fi comunicate către consumatori adulți. Altfel, fiscalitatea spune un lucru, regulile de produs altul, iar regulile de comunicare merg într-o a treia direcție. Rezultatul nu este coerent nici pentru consumator, nici pentru autorități. Suedia nu e un model pentru că trebuie copiată mecanic, ci pentru că arată că sănătatea publică, controlul și competitivitatea economică pot fi ținute în același cadru: o reglementare diferențiată poate păstra consumatorul în economia legală, poate lăsa loc inovării și poate susține o industrie competitivă, cu valoare economică reală. Pentru România, care produce și exportă din Otopeni către zeci de piețe, această discuție nu este abstractă: ea privește și sănătatea publică, și calitatea reglementării, și capacitatea noastră de a păstra valoare adăugată fabricată în România în economia legală.
România are un cadru legislativ clar privind vânzarea produselor din tutun și nicotină către minori. Unde vedeți principalele provocări în aplicarea acestor reguli și care este rolul Philip Morris România în această ecuație?
România are deja un cadru legislativ foarte strict în această privință, printre cele mai ferme din Europa. Interdicția de vânzare către minori este clară, sancțiunile sunt severe, iar legea merge până la răspunderea directă a vânzătorului, ca persoană fizică, nu doar a comerciantului care operează punctul de vânzare. Din acest motiv, discuția relevantă astăzi nu mai este dacă avem sau nu reguli, ci cum facem ca ele să fie aplicate cât mai consecvent, în toată piața. Un reper important este și protocolul semnat în 2024 între Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociața Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) și reprezentanți ai industriei tutunului, care a creat un cadru concret de colaborare pentru prevenirea accesului minorilor și pentru întărirea aplicării regulilor existente.
Pentru Philip Morris România, standardul este unul foarte clar: zero compromisuri în privința accesului minorilor. În canalele pe care le controlăm direct, aplicăm măsuri avansate de verificare a vârstei: clauze contractuale ferme pentru parteneri, training dedicat pentru personalul de vânzare, Hard Age Verification în online, verificarea identității la livrare, interdicția livrării în puncte fără personal și mecanisme constante de audit și mystery shopping. Cu alte cuvinte, acolo unde avem control direct, am ridicat nivelul de exigență cât se poate de sus. Dar tocmai aici se vede și limita firească a responsabilității unei companii: putem controla riguros propriile canale și propriii parteneri, nu întreaga piață. În plus, acolo unde intervin canale ilicite, apar produse care nu respectă nicio regulă de comercializare, nicio verificare de vârstă și nicio garanție de calitate, ceea ce face aplicarea legii și protecția consumatorului cu atât mai importante.
De aceea cred că următorul pas firesc este o discuție cât se poate de serioasă și de aplicată, la aceeași masă, între autorități, retaileri și industrie, despre cum putem face ca verificarea vârstei să devină un reflex real la tejghea, nu doar o obligație trecută în lege. Noi suntem pregătiți să contribuim cu know-how, cu instrumente concrete și cu experiența acumulată deja în propriile canale. În fond, protecția minorilor se obține din obiceiuri ferme: nu arăți act de identitate, nu vânzare. Iar această regulă trebuie să devină ceva firesc, văzut, repetat și respectat.
Ați menționat că în jurul fabricii din Otopeni există un ecosistem întreg: furnizori, servicii, logistică. Cât de extins este acest lanț de valoare și ce efect are el asupra economiei locale?
Lanțul de valoare nu se oprește la poarta fabricii. Vorbim despre o platformă industrială care pune în mișcare un ecosistem local mult mai larg: furnizori, logistică, mentenanță, servicii IT, consultanță, transport, servicii tehnice. Lucrăm cu peste 4.300 de furnizori locali, iar cheltuielile totale către aceștia au depășit 4 miliarde de lei în perioada 2019–2023. Adevărata dimensiune a unei investiții se vede în numărul de firme românești care cresc odată cu ea, nu doar în suprafața halei.
Efectul asupra economiei locale este foarte concret. Pentru 1 leu de valoare adăugată generată direct de PMI în România se creează aproape 4 lei suplimentari în restul economiei, prin efecte indirecte și induse. Asta înseamnă cifră de afaceri pentru furnizori, salarii, investiții, locuri de muncă și standarde mai ridicate de lucru pentru multe business-uri românești care intră într-un lanț global de producție. „Viitorul este fabricat în România” nu înseamnă doar că produsul pleacă din Otopeni. Înseamnă că valoarea rămâne aici, în firme românești care livrează mai bine, mai precis și mai competitiv decât înainte.
Mai este un lucru important: relația aceasta nu este doar una comercială, ci și una de maturizare economică. Când lucrezi într-un ecosistem industrial de standard global, nu cumperi doar bunuri și servicii; ridici nivelul în jurul tău. Contractele pe termen lung, cerințele de calitate, digitalizarea, disciplina operațională și transferul de know-how îi ajută pe mulți parteneri locali să își profesionalizeze propriile afaceri și să poată concura mai bine, inclusiv dincolo de relația cu noi. De aceea spun că amprenta PMI în România nu se măsoară doar în contribuția la buget, ci și în capacitatea de a întări, în jurul fabricii, o clasă de companii locale mai solide, mai bine pregătite și mai conectate la economia viitorului.
Din Otopeni, peste 90% din producție merge la export, în 54 de piețe. Cum contribuie aceste exporturi la competitivitatea României pe plan global?
Exportul este testul cel mai sever al competitivității. Pe piața internă poți avea cotă; pe piețele externe ai validare. Faptul că din Otopeni peste 90% din producție merge în 54 de piețe arată că „Fabricat în România” trece constant examene grele de calitate, trasabilitate și disciplină de livrare. Iar Japonia este poate cel mai bun exemplu: când reziști într-o piață atât de exigentă, nu mai exporți doar produse, exporți încredere.
Pentru România, asta contează mult mai mult decât pare la prima vedere. În 2024, valoarea exporturilor realizate din România a ajuns la aproape 1 miliard de euro. Asta schimbă profilul cu care România intră în competiția globală: nu doar ca piață de consum sau ca bază de cost, ci ca loc unde se produce valoare adăugată, la standarde suficient de bune pentru unele dintre cele mai pretențioase piețe din lume. „Fabricat în România” capătă greutate reală atunci când pleacă la export și se întoarce în economie sub formă de reputație, valută și cerere pentru capacități industriale locale.
De aici vine și miza următorului pas. Când ai deja o platformă industrială care exportă la scară mare, deschiderea unei piețe noi nu este doar un câștig comercial pentru companie, ci un câștig direct pentru România: mai multă producție locală, mai multă activitate pentru furnizori, mai multă utilizare de capacitate și mai multă greutate pentru exporturile românești. De aceea cred că marile companii exportatoare trebuie privite și ca parteneri de politică economică externă. În ecuația accesului pe piețe contează cine poate livra constant, cine poate dovedi conformitate și cine are în spate un dialog instituțional care funcționează.
