Nadia Comăneci a revenit la Onești, orașul în care a început drumul spre performanță al marii campioane, după ce a fost decorată de președintele Nicușor Dan la palatul Cotroceni. În orașul natal a fost întâmpinată cu aceeași căldură ca în 1976, după momentul istoric de la Montreal.
Andrei Nourescu, jurnalist Euronews România, a fost la Onești și a relatat atmosfera emoționantă a întâlnirii. Nadia Comăneci a fost primită în mod tradițional, cu pâine și sare și cu costume populare, într-un omagiu adus revenirii sale acasă.
Alături de Nadia s-a aflat și fosta mare gimnastă Teodora Ungureanu, colegă de generație și de lot cu Nadia Comăneci. Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 și una dintre componentele echipei care a scris istorie pentru gimnastica românească, Teodora Ungureanu a fost întâmpinată cu aceeași căldură de localnici.
La eveniment a fost prezentă și mama Nadiei Comăneci, care s-a alăturat participanților la ceremonia organizată în onoarea fostei campioane.
Andrei Nourescu: Bine ai revenit acasă! Cum e întoarcerea acasă?
Nadia Comăneci: Este emoționant de fiecare dată să revin acasă, dar în formatul acesta nu am mai fost de când am plecat de aici, de la Onești, când făceam gimnastică, cu toate fetele care merită să fie sărbătorite, pentru că este un eveniment de 50 de ani de istorie și un eveniment al gimnasticii românești, al sportului internațional. Mă bucur să văd atâția prichindei care sunt entuziasmați că am revenit acasă.
Andrei Nourescu: V-ați fi așteptat să vină atâția copii să vă întâmpine? Să știe atâția copii mici despre voi?
Teodora Ungureanu: Nu mă așteptam la așa ceva, dar îmi face atâta plăcere să văd pe toată lumea și îmi aduce aminte de timpul când amândouă am început prietenia aici.
Andrei Nourescu: Știu că vă scapă o lacrimă. Nadia, ți-am văzut și ieri niște lacrimi. E greu să ți le stăpânești când revii acasă.
Nadia Comăneci: Sigur că este greu, pentru că vine dinăuntru și este o parte a vieții care va rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre, pentru că noi eram foarte simple și nu știam exact în ce direcție ne ducem, însă am fost aproape una de alta și toate colegele ne-au susținut pe parcurs. Deci suntem ca niște surori.
Teodora Ungureanu: Din prima zi când am văzut-o pe Nadia, ne-am întâlnit în sală, am știut de la început că o să fim foarte bune prietene. Eu am venit la 11 ani, m-a așteptat Bela în gară și, când m-a dus în sală, am văzut-o pe Nadia. Știam de Nadia de dinainte, era foarte renumită deja pentru elementele pe care ea le făcea și mi-a făcut foarte multă plăcere. Am fost foarte bucuroasă când mi s-a spus că o să mă duc la centrul Onești și o să mă întâlnesc cu Nadia, care a devenit un superstar, și am fost bucuroasă că am fost partenera ei.
Andrei Nourescu: Nadia, am văzut-o alături și pe mama ta, probabil la fel de emoționată ca și tine.
Nadia Comăneci: Mama e emoționată din fire. S-a întors acasă fata dumneavoastră. Cine are emoții mai mari? Dumneavoastră sau Nadia?
Mama Nadiei: Eu, eu, da. Ea e obișnuită cu emoții.
Nadia Comăneci: Ea are emoții de fiecare dată când vin și plânge de fiecare dată când plec. Trei zile plânge, dar zic: trebuie să mă duc și în partea cealaltă, că trebuie să mulțumesc și familiei din partea cealaltă. Copilul ne sună în fiecare zi.
Andrei Nourescu: Care e cea mai frumoasă amintire a fetiței Nadia, aceea care a plecat din Onești?
Nadia Comăneci: Cred că cea mai frumoasă amintire a noastră a fost atunci când ne-am bătut cu perne în cămin. Deci am făcut și noi niște prostioare, bineînțeles, mai multe, dar de copii mici. Tot ce a fost aici, la Onești, ne aducem aminte de fiecare fază a Oneștiului.
