Frații Tate au fost din nou trimiși în judecată de DIICOT, de această dată într-un dosar de trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și influențarea declarațiilor.
Procurorii DIICOT lucrează încă din 2022 la un dosar în care sunt investigate mai multe infracțiuni grave, printre care trafic de minori, spălare de bani în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de minori.
Potrivit procurorilor DIICOT, „din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în cursul lunii decembrie 2021, inculpatul în vârstă de 39 de ani, profitând atât de starea vădită de vulnerabilitate a unei victime, o minoră în vârstă de 15 ani la data recrutării, precum și prin inducerea în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație și existența unor sentimente reale de iubire, a recrutat-o și a adăpostit-o într-un imobil din orașul Luton, Marea Britanie, în scopul exploatării sexuale. Ulterior, după ce i-a câștigat încrederea și a determinat-o să se îndrăgostească de el, prin constrângere, respectiv prin șantaj emoțional, realizat prin amenințări cu abandonul sau înlocuirea cu o altă fată pentru a obține conformarea și condiționarea relației afective de respectarea instrucțiunilor sale, prin control și supraveghere permanentă, dar și agresiune fizică, inculpatul a determinat victima minoră la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, respectiv să practice activități de videochat pe mai multe platforme de profil, în folosul său material”.
În comunicatul DIICOT se mai arată că „de asemenea, în perioada de exploatare sexuală, inculpatul a transportat victima în mod repetat de pe teritoriul Marii Britanii în România, unde i-a asigurat adăpostirea în mai multe locații, la un domiciliu din Voluntari, într-o casă din Tunari și un apartament din Pipera, precum și toată logistica necesară pentru desfășurarea activității de videochat și continuarea exploatării sexuale”.
Acesta este al doilea dosar în care frații Tate sunt trimiși în judecată de DIICOT. În primul dosar, magistrații au decis restituirea rechizitoriului către parchet, iar procurorii continuă în paralel cercetările în cauza respectivă.
