Mâine se reiau cursurile, iar odată cu ele se schimbă din nou ritmul întregii familii. Trezitul devreme, drumurile spre școală și grădiniță, serviciul, temele, activitățile și cheltuielile de început de an pot transforma luna septembrie într-o adevărată cursă contra-cronometru pentru părinți.
La toate acestea se adaugă presiunea de a face totul „cum trebuie” și cheltuielile de început de an. Iar psihologii avertizează că anxietatea adulților ajunge ușor și la copii.
„Emoția de în primele zile e normală. Din prima săptămână chiar avem nevoie de prizare măcar câteva săptămâni, până ne adaptăm și biologic, dar și emoțional. Și că poate chiar psihologic. Pentru că, pe de o parte, nu doar că am scăpat de vacanță și de timpul călduros, dar ne întoarcem la școală, unde avem o serie de presiuni și de disciplină și de credite de vreme, ceea ce ne cești o daptare inclusiv din partea copiilor care sunt mai mari.
Cum un un părinte stresat își manifestă această îngrijorare și stres în permanență, fie prin verbalizare, să fii cuminte, ai grijă să nu uiți ceva, să fii îngjit, să stai cuminte în bancă, să înveți când va, când vor fi teste, poate mai târziu. În același timp se comportă ca și cum își exprimă această îngrijorare. Te înceapă unde ești, ce faci cu temele? E mereu cumva stresat.
Nu doar părinții, dar mai ales profesorii. Mi ori ca mâine dimineață să aibă un discurs deloc despre rezultate, note, olimpiadă și mai ales precum ar trebui școala să ofere o stare de bine și școala să ofere poate acces și la sănătate mintală. Și să știe copiii că pe lângă părinți, există profesori care pot oricând ajuta. Sunt disponibil acolo pe planul emoțional și și nu ar trebui să vedem totul măsurabil. Cât note ai, atât înseamnă că ești mai bun.”, a declarat Mihai Copăceanu.
