Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rafael van der Vaart, fost jucător de la Real Madrid, revine pe teren după șase ani, la o echipă din București

Celebrul fotbalist olandez Rafael van der Vaart revine pe teren. Va juca pe sinteticele din București, oraș în care este stabilit de mai mai multe luni alături de iubita lui, Estavana Polman, handbalistă la Rapid. Pentru a reveni la o formă fizică optimă, fostul jucător de la Real Madrid face antrenamente individuale.

Rafael van der Vaart revine pe teren, doar că întâmpină un hop: „E dificil să slăbesc, pentru că îmi place viața”

La aproape șase ani de la retragerea din fotbal, Rafael van der Vaart a acceptat să revină pe gazon. Cel sintetic, în condițiile în care va evolua într-o competiție dedicată echipelor de minifotbal.

Rafael van der Vaart, fost internațional olandez: „În câțiva ani, am luat în greutate 10-15 kg, vreau să scap de ele. Este dificil, trebuie să recunosc, pentru că îmi place viața, un vin bun, mâncare bună. Când nu mai joci fotbal de ani buni, doar ocazional tenis de picior, totul este dificil”.

Pentru a scăpa de kilogramele în plus și a fi în formă fizică bună, van der Vaart face antrenamente individuale într-un centru sportiv inovativ. Antrenamentele de aici dezvoltă viteza de reacție și execuție, coordonarea și abilitățile tehnice.

Fost jucător și la Tottenham, olandezul a vorbit și despre transferul lui Radu Drăgușin la formația londoneză.

Rafael van der Vaart, fost internațional olandez: „Tottenham este o alegere foarte bună, următorul pas în cariera lui. Este un jucător înalt, puternic, potrivit pentru Premier League. Nu îl cunosc, doar îl văd, pare un luptător, dă 200% pe teren. Sfatul meu e să dea totul pentru club și cred că va face asta”.

Pe lângă Tottenham, van der Vaart a mai jucat la Ajax, Hamburg, Betis și Real Madrid, club pentru a evoluat între 2008 și 2010. La echipa națională a adunat peste 100 de selecții și a jucat finala Campionatului Mondial în 2010.

Partenera lui, handbalista Estavana Polman, joacă la Rapid din decembrie 2022, astfel că cei doi s-au stabilit în București.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE