Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proteste în Iran: Cel puțin 35 de civil au murit de la începutul manifestațiilor

Nu mai puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, transmite AFP.

„Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale”, a anunşat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian.

Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate.

În Iran, cei care încalcă sharia, legea islamică, se expun la amenzi sau chiar arestare, dar în ultimele luni militanţi civici le-au încurajat pe femei să renunţe la văl, în pofida campaniei autorităţilor împotriva "comportamentelor imorale". Conform unor informaţii care au circulat online, Amini a fost arestată pentru că vălul nu stătea perfect pe cap şi erau vizibile câteva fire de păr.

Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE