Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prima tranșă din PNRR, de 2,6 miliarde de euro a fost aprobată. Boloș: „Ca în orice negociere există o doză de risc”

Prima tranșă din PNRR, de 2,6 miliarde de euro a fost aprobată. În total, România ar trebui să primească 30 de miliarde de euro până în 2026, cu condiția să îndeplinească jaloanele impuse de comisie. Reforma pensiilor rămâne însă un subiect dificil în negocierile cu oficialii europeni. Există riscul să pierdem o parte din banii din PNRR, A recunoscut Marcel Boloș într-un interviu pentru Euronews.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că este posibil să meargă împreună cu premierul Nicolae Ciucă la Bruxelles, pentru a negocia cu oficialii de la Comisia Europeană majorarea pensiilor.

„Este nevoie de o discuție atât la nivel tehnic, respectiv a relației pe care noi o avem cu serviciile Comisiei Europene și, din acest punct de vedere, noi trebuie să întocmim documentele care sunt prevăzute de regulamentul deja aprobat, iar dacă vor fi modificări, să ne adaptăm la ele, dar e nevoie și de această discuție politică, pentru a înțelege pe deplin că aceste jaloane trebuie reevaluate, cel puțin datorită faptului că nu mai suntem în acea situație ca la momentul în care am negociat și am elaborat prima formă a PNRR. Și de atunci lucrurile au evoluat și iată că ne confruntăm cu lucruri pe care nu le-am avut în vedere la momentul la care am inițiat PNRR”, a mai spus ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene.

„Ministerele sunt responsabile cu câte un draft”

Întrebat dacă înainte de această deplasare ministerele sunt responsabile cu câte un draft, ministrul a răspuns că „trebuie ca până pe 29 septembrie să înainteze un set de documente relevante, pe care le consideră ca fiind necesare, pentru că regulamentul Comisiei vorbește despre aceste circumstanțe obiective, care pot să stea la baza modificării sau reevaluării conținutului jaloanelor și țintelor și din acest punct de vedere sarcina coordonatorilor de reforme care doresc să schimbe anumite jaloane și ținte este de a aduna aceste argumente și documente”.

„Fără drafturi, România nu se poate adresa în fața Comisiei Europene. Discutăm de respectarea procedurilor tehnice legale și de aceste discuții la nivel politic, în care să se arate că modificarea respectivului jalon este o chestiune de interes național și cu aceleași argumente, pe care le prezentăm atât la nivel tehnic, și la nivel politic să putem convinge Comisia de nevoia și necesitatea adoptării unei decizii, de modificare a conținutului PNRR în favoarea României”, a mai spus ministrul.

Ministrul a adus în discuție și de reforma pensiilor speciale.

„Discutăm și de reforma pensiilor speciale, problema decarbonării, pentru că și ea este o problemă tot la fel de sensibilă și importanță pentru România, fiindcă aici avem de scos din funcțiune centralele termice, care produc energie pe bază de carbune, și aici mai avem și reformele care țin de zona fiscală și de facilitățile pe care le avem pentru anumite categorii de contribuabili importanți pentru economia națională și care sunt prevăzuți în PNRR, că trebuie eliminate începând cu 2025 până în 2028 și tot acest pachet de reforme care mai apoi continuă cu reformele sensibile - legile justitiei, legea avertizorilor de integritate, legea privind codul penal și de procedură penală - care sunt pachete de legi, care sunt urmarite direct de Comisia Europeană. Între serviciile Comisiei și ministrul de resort au loc aceste discuții directe, prin care Comisia urmărește orice decizie pe care o ia Parlamentul sau orice declarații publice care se fac pe aceste teme, astfel încât trebuie să fim foarte atenți la mesajele pe care le transmitem”, a mai precizat Boloș.

„În orice negociere există o doză de risc”

Marcel Boloș a mai menționat că în orice negociere există o doză de risc.

„Ca și în orice negociere există o doză de risc, pe care noi o cunoaștem încă de la începutul negocierii și pe care ne-o asumăm. Ce este scris în PNRR are în vedere o raționalizare a cheltuielilor publice cu pensiile și o corectă aliniere a sistemului public de pensii la principiul contributivitățiiii. Este unul dintre principiile la care ține Comisia și orice contributor o are în vedere”, a mai spus ministrul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE