Misiune dificilă pentru premierul desemnat, Eugen Tomac. Liderii principalelor partide parlamentare nu par deloc convinși de varianta unui guvern tehnocrat sau tehnic, așa cum l-a numit chiar Tomac. Astfel, susținerea necesară pentru învestire pare departe.
Președintele Nicușor Dan susține că alegerea sa a fost logică în condițiile actuale și a vorbit despre responsabilitatea forțelor politice de la noi. Numai că reacțiile din Parlament arată că, de fapt, negocierile nu vor fi deloc simple.
În PSD, desemnarea nu a stârnit entuziasm. Social-democrații spun că și-ar fi dorit o altă varintă pentru funcția de premier, adică chiar pe președintele partidului, Sorin Grindeanu, după cum a susținut Marius Budăi, la Euronews.
De unde obține voturi Eugen Tomac
Critici vin și din partea AUR. Reprezentanții formațiunii extremiste spun că nu vor vota un guvern condus de Tomac și afirmă că AUR nu a fost luat în calcul în discuțiile pentru un viitor premier.
Nici din partea liberalilor nu vin semnale încurajatoare. PNL susține că preferă opoziția și respinge refacerea unei formule de guvernare care să includă PSD. Ei insistă că soluția este un guvern PSD-AUR.
USR avertizează că un guvern tehnocrat nu are forța necesară în Parlament, în timp ce UDMR amână decizia finală până după consultările interne. Practic, în ziua votului învestirii, UDMR își va ține propriii parlamentari în bănci, pentru a nu fi siliți să voteze alături de eventuali parlamentari din zona suveranistă.
În schimb, în zona celorlalte formațiuni și grupări suveraniste vedem o mișcare surpriză: fostul premier Victror Ponta și-a dat demisia din PSD și a intrat în grupul Uniți pentru România. Și nu este exclus să vedem apariția unei formațiuni așa-zis „balama a interesului național”, pregătită să-și negocieze voturile fie pentru susținerea lui Eugen Tomac, fie pentru scenariul în care se va veni cu o a doua desemnare, dar de sorginte social-democrată.
- Potrivit Constituției, Eugen Tomac are la dispoziție zece zile de la desemnarea sa pentru a prezenta noul cabinet.
Marius Vulpe, jurnalist Euronews: „Luni, începe prima rundă de discuții pe care a organizat-o premierul desemnat, Eugen Tomac, cu liberalii, USR și PSD, urmând ca, marți, să continue discuțiile cu UDMR și cu reprezentanții minorităților, atât pe programul de guvernare, cât și pe formula de executiv pe care o va propune.
Potrivit surselor noastre, Eugen Tomac încearcă să găsească un numitor comun, propunând acestor partide din defuncta coaliție secretari de stat, șefi de agenții și de autorități care să fie tot tehnocrați, apolitici, care să fie doar girați de aceste formațiuni politice. În acest fel ar urma să se netezească asperitățile care există între PSD, PNL și USR. Ultimele două au adoptat rezoluții peste rezoluții potrivit cărora exclud orice formă de colaborare cu PSD atât într-un guvern, cât și pentru susținerea unui nou Executiv, după votul dat de social-democrați la ultima moțiune.
Iar potrivit surselor noastre, liberalii și cei din USR susțin că jocul este închis, nu vor accepta această ofertă din partea lui Tomac, pe motiv că este doar o altă formă de păstrare mascată a social-democraților la actul guvernării, pentru că aceștia vor veni cu oameni apropiați lor în eșaloanele inferioare de guvernare. Mai mult, și PSD complică jocul, pentru că, potrivit informațiilor noastre, își doresc tehnocrați apropiați lor în zona de dezvoltare, în cea de transporturi și în cea de energie.
Plan de rezervă pentru premierul desemnat? Avem aici o mică problemă, pentru că scenariul ideal este cel prin care să se aducă aceste partide în jurul discuției legate de susținerea unei astfel de formule de executiv. Numai că, în cazul în care USR și PNL nu vor ceda, este posibil să vedem că și UDMR își va păstra propriii parlamentari la votul de învestire.
Pe surse, se pune problema dacă Palatul Cotroceni și Eugen Tomac vor apela la varianta prin care să primească voturi din zona suveranistă. Și au apărut tot felul de informații potrivit cărora este posibil să vedem câteva zeci de voturi care ar urma să vină din zona AUR, fie prin plecarea unor parlamentari în zona grupărilor deja existente a altor partide suveraniste, fie în zona neafiliaților. Și am mai văzut un alt semnal recent, demisia fostului premier Victor Ponta din PSD. Acesta s-a înscris în rândurile unei grupări obscure din actualul legislativ, Uniți pentru România, adică grupul unor foști parlamentari POT. Deci lucrurile sunt mai mult decât complicate și rămâne de văzut dacă Tomac va reuși să adune și voturile pentru învestire".
