Astăzi este ziua lui Putin. Împlinește 73 de ani. Doar că eu o să vă vorbesc despre altcineva. Despre una dintre cele mai curajoase jurnaliste din Rusia, Anna Politkovskaia.
Pe 7 octombrie 2006, când Putin împlinea 54 de ani, Politkovskaia a fost asasinată.
Un killer o împușca în scara de bloc pe jurnalista care a deranjat un imperiu întreg cu articolele ei.
Crima nu a fost descoperită nici acum. De fapt, legea rusească spune că fapta... s-a prescris.
Am mai scris despre Politkovskaya pe acest cont. Dar îi reiau povestea pentru că vreau să știți câtă putere are cuvântul unui om credibil.
Doar gloanțele au oprit curajoasa jurnalistă, însă cuvintele ei nu au putut fi oprite nici acum. Cuvintele și faptele ei rămân. Iar eu îmi doresc să le știți.
O să aveți doar 10 minute de citit. Vă rog, creditați textul acesta cu zece minute din viața voastră.
O să fie despre jurnalism, despre o crimă, dar mai ales despre o femeie micuță a cărei măiestrie jurnalistică a ținut în șah un imperiu.
O femeie de care s-au temut cei mai puternici ”bărbați” ai Rusiei.
Anna Politkovskaia!
Era 1999. Rusia în care Putin devenise premier începuse o nouă ofensivă în Cecenia.
După primul război cecen, când armata rusească a fost umilită, rușii reveneau în micuțul stat din Caucaz. Ceva mai bine dotați și cu lecția învățată, soldații ruși au reușit să se impună relativ repede pe front. Nici combatanții ceceni nu s-au lăsat, iar al doilea război Cecen a fost crâncen, crud, cu multe victime.
Doar că la mijloc erau mulți civili. Sute de mii de oameni nevinovați. Ceceni, dar și ruși aflați între cele două armate. Nimănui nu părea să-i pese de ei.
Cu o singură excepție.
O mână de femeie din Moscova. Anna Politkovskaia, jurnalistă Novaya Gazeta.
Fusese deja în primul război Cecen. A scris multe povești despre ororile conflictului, despre oamenii care au suferit. Era cea mai indicată să meargă din nou, chit că spunea: ”nu sunt jurnalist de război”.
Avea dreptate, nu era un jurnalist tipic de front. O interesau în primul rând ce spuneau oamenii simpli, civilii, soldații, nu ce vorbeau generalii.
În timp ce alți jurnaliști trimiteau reportaje și articole despre tunuri, avioane, bombardamente, ofensive, separatiști încercuiți și împușcați - articolele Annei erau despre viața obișnuită pe timp de război.
Pensionari care trăiau la limita foamei. Tabere întregi de refugiați în pragul iernii. Copiii orfani.
În trupul ei micuț era o inimă mare. Se implica atât cât putea. De pildă, căuta generatoare electrice pentru refugiații ceceni și nu se lăsa până le găsea, le livra și se ocupa să funcționeze.
Colegii știau că Anna a revenit de pe front când veneau dimineața la muncă, iar în fața biroului ei micuț era o coadă uriașă de ceceni.
Bătrâni, femei, minori, oameni bătuți de soartă și de autorități. Erau suflete chinuite, cărora li se făceau multe nedreptăți și nici separatiștilor ceceni, nici autorităților ruse nu le păsa. Doar ea îi putea ajuta. Și îi ajuta!
Anna Politkovskaia trecuse granița fină dintre jurnalism și apărarea drepturilor omului, iar cu această ocazie și-a creat o rețea de informatori cum nici KGB-ul nu avea.
Oamenii simpli și oropsiți pe care i-a ajutat de-a lungul timpului au devenit sursele ei. Avea ochi și urechi în fiecare cătun din Cecenia.
Deși era nemiloasă cu cecenii implicați în conflict, dar și cu armata rusă, în acele momente ale războiului era respectată de ambele tabere. Generalii ruși o urau pentru articolele pe care le scria, dar îi răspundeau la întrebări. Era printre puținii jurnaliști ruși care putea merge pe front, în spatele liniilor fără să fie împușcată de separatiștii ceceni.
Prin 2002 realitatea politică din Cecenia începuse să prindă alt contur. Rusia a impus un președinte, pe Kadîrov senior. Acesta a fost ulterior asasinat, iar locul său a fost luat de Kadîrov junior.
Ramzan Kadîrov era prea tânăr să ajungă președinte, așa că a ocupat funcția de premier. Conducea de facto cu o mână de fier Cecenia.
Luptele continuau răzleț, însă de data asta nu rușii îi omorau pe separatiștii ceceni. Cecenii lui Kadîrov îi vânau pe separatiștii ceceni.
Lucrurile păreau că se liniștesc oarecum în Cecenia. Anna Politkovskaia era deja mai mult în Moscova și a început să scrie și despre lucruri “civile”. De pildă, despre un cățel căruia îi era frică să mai iasă în stradă pentru că se temea de zgomotul metropolei rusești.
Cu toate acestea, Cecenia o chema. Avea în continuare cele mai bune surse, cele mai bune informații. Articolele sale prezentau abuzurile grave comise de soldații ruși, dar mai ales de combatanții ceceni asupra femeilor, asupra opozanților, asupra persoanelor gay.
Crimele, torturile, oamenii omorâți pe nedrept. Toate erau subiecte excelent documentate de ea.
În 2002, când teroriștii au luat ostatici o mie de oameni la Nord-Ost, un teatru din Moscova, Anna Politkovskaia a fost printre puținele persoane care a reușit să intre și să iasă vie de acolo. A negociat cu teroriștii. Le-a dus apă și mâncare ostaticilor. Forțele speciale rusești au declanșat un asalt controversat. I-au omorât pe teroriștii ceceni, dar și 170 de civili nevinovați.
De atunci, în fiecare an, de ziua Annei Politkovskaia, în redacția Novaya Gazeta, vine o femeie tăcută, tristă. Are în mâini flori și le pune pe biroul jurnalistei. Atât.
Copilul femeii a murit în Nord-Ost.
După Nord-Ost Anna Politkovskaia revine cu trup și suflet la Cecenia.
Spunea: ca să înțelegi Rusia lui Putin, trebuie să înțelegi cele două războaie cecene.
Scrie tot mai des și mai apăsat. Scrie și o carte despre Rusia lui Putin. Așa se și numește: ”Rusia lui Putin”.
Articolele îi sunt tăioase, bine documentate și începe să primească nenumărate amenințări cu moartea. De data asta investighează tot mai mult ororile comise de combatanții lui Kadîrov.
Una dintre amenințările cu moarte a venit chiar din partea lui Ramzan Kadîrov în timpul interviului cu acesta.
A existat un interviu Kadârov - Politkovskaya.
Curios să o întâlnească pe neînfricata jurnalistă, Kadîrov acceptă să îi ofere un interviu. Cu această ocazie Anna trăiește una din cele mai mari umilințe din viața ei, dar scrie și cel mai cutremurător reportaj-interviu.
Povestește că a trecut prin nenumărate filtre, a ajuns undeva lângă Groznîi într-o fortăreață unde ”Kadîrov este apărat cu strășnicie de propriu popor”. Așteaptă vreo 8 ore în palatul acestuia, iar când credea că nu se mai întâmplă nimic, este primită de Ramzan Kadîrov și suita sa.
Tânăr, orgolios, nepoliticos, cu binecunoscutul său râs nazal, se ridică din scaun, se așază din nou, înjură, cântă, o umilește pe Anna Politkovskaia și râde de ea. La un moment dat, după câteva replici jignitoare, îi spune: ”Тебя надо было расстрелять еще в Москве, на улице, как там у вас в Москве расстреливают.”/”Trebuia să fii împușcată deja la Moscova, pe stradă, așa cum se împușcă la voi, la Moscova.”
La finalul articolului, Politkovskaia scrie profetic despre cum s-a terminat interviul:
”Nu am mai avut răbdare, m-am ridicat și am plecat. Fie ce-o fi!
Lacrimile nu doar că mă podideau, mă sufocau.
Desigur, așteptam să fiu împușcată de la spate. Toată suita lui înarmată hohotea în spatele meu.
Unii au arme de apărare - automate, arme de calibru mic atârnate la șold. Alții au lacrimi.
Kremlinul a crescut un dragonaș, iar acum trebuie să-i dea de mâncare constant ca să nu scuipe foc.
Serviciile rusești au suportat un eșec total pe care ni-l prezintă ca pe o victorie, ca pe o construire a unei vieți pașnice.”
La numai câteva luni de la acest interviu, câțiva teroriști ceceni iau ostatici elevi, părinți și profesori într-o școală din Beslan.
În acel moment, președintele ales al Ceceniei, Maskhadov, o sună din Londra și îi spune că vrea să se predea teroriștilor, doar să fie lăsați copiii să scape.
Maskhadov părăsește Londra unde era în exil. Politkovskaia zboară cu avionul spre Beslan. Era speriată că s-ar putea repeta scenariul de la Nord-Ost.
Spune: ”dacă vor muri oameni din nou, nu voi mai putea fi niciodată jurnalistă.”
Nu a mai ajuns la destinație. În avion fusese otrăvită cu... Novichok. O situație trasă la indigo ani mai târziu în cazul lui Navalnîi.
Referitor la Beslan. Intuiția sa fusese brici. În timpul asaltului și a lichidării teroriștilor, au murit și mai mulți civili decât la Nord-Ost, vreo 300 de victime. Peste 180 doar copii.
Distrusă psihic și fizic. Scoasă din ghearele morții de doctori, Anna Politkovskaia are sănătatea șubrezită. Este slăbită și abia poate mânca.
Directorul Novaya Gazeta, Dmitry Muratov îi interzice să mai meargă în Cecenia.
Lucrurile sunt mai mult decât clare pentru el. Politkovskaya este în pericol mortal!
Doar că Muratov merge în concediu, iar Cecenia o cheamă din nou pe Anna Politkovskaia.
Fără să-l anunțe pe Muratov, jurnalista pleacă pe teren, vorbește cu sursele, călătorește ca o femeie simplă pe cele mai ferite ulițe din Cecenia, iar după peripeții din care doar ea știe cum scapă cu viață, se întoarce la Moscova cu un articol pe care îl consideră criminal, magistral, cutremurător.
Nu ajunge să-l scrie.
Pe 7 octombrie 2006, chiar de ziua lui Putin, este omorâtă.
Cum vă spuneam la începutul textului - pe 7 octombrie un killer o împușca pe Anna Politkovskaia în scara blocului.
A tras 5 gloanțe în micuța jurnalistă.
Putin promite că ”făptașii vor fi prinși și pedepsiți”. Doar că se întâmplă invers.
Pedepsiți sunt alți jurnaliști de la Novaya Gazeta. În total 6 angajați și colaboratori ai ziarului au murit răpuși de gloanțe în condiții similare.
Ancheta morții bate pasul pe loc. Investigatorii ruși încearcă să paseze vina în curtea unor oligarhi ruși, dușmani personali ai lui Putin, dar nu reușesc să demonstreze nicio legătură.
Jurnaliștii de la Novaya Gazeta își încep propria investigație. Depistează o rețea care duce spre FSB(fostul KGB) și spre Cecenia.
Găsesc un martor pe care reușesc să-l scoată din țară și care numai așa este de acord să facă depoziții. Află că lichidarea Annei a fost organizată de un șef din poliția moscovită.
Cineva l-a plătit ca să organizeze crima. Acesta a încercat să angajeze cei mai duri bandiți din Rusia ca să o omoare pe Politkovskaia, dar nimeni nu accepta când aflau despre cine este vorba.
Într-un final, un cecen a acceptat ”jobul”, chiar dacă NU era killer profesionist.
Șeful direcției de spionaj a organizat totul. A filat-o pe Politkovskaia cu angajați din poliție.
2 milioane de dolari a costat operațiunea de lichidare, a spus martorul cheie.
Toate datele aflate de jurnaliști au fost predate investigatorilor oficiali.
Un polițist rus, cecenii implicați, killerul ”începător” - au fost reținuți cu chiu cu vai.
Evident, șeful direcției spionaj din Poliția Moscovei, un oarecare Pavliuchenko nu avea niciun motiv să o omoare pe Politkovskaia.
Întrebarea care plutea în aer a rămas fără răspuns. Cine i-a comandat crima șefului direcției spionaj din poliția moscovită? Cine este intermediarul?
Dar, ce să vezi, ghinion. Șeful direcției de spionaj este bătut crunt de necunoscuți și își pierde mințile.
Mafiotul cecen care l-a tocmit pe killer trimite o scrisoare din Siberia că vrea să le vorbească jurnaliștilor de la Novaya Gazeta.
Doar că se îmbolnăvește subit și... moare.
Dmitry Muratov, directorul Novaya Gazeta acuza statul rus, serviciile rusești de participare la uciderea Annei.
Serviciile au știut totul, dar l-au protejat pe cel care a comandat crima.
Dmitry Muratov, cel care a luat premiul Nobel pentru pace, spune ceva deloc optimist pentru Rusia lui Putin:
”Statului Rus nu-i pasă ce se întâmplă cu un jurnalist care scrie despre problemele societății. Dar și societății ruse nu-i pasă de ce se întâmpla cu un jurnalist. Jurnalistica este o meserie incompatibilă cu viața în Rusia.”
Deși are răspunsuri la foarte multe întrebări, directorul Novaya Gazeta nu are răspuns la una importantă.
Ce voia să scrie Anna Politkovskaya în ultimul său articol, după ce s-a întors din Cecenia? Ce informații conținea acel articol?
Acestea sunt informațiile. Părerile vă aparțin!
Ne auzim diseară, la ora 19.00, în România lui Vitalie, la Euronews România.
