Polonia pregătește o lege care ar interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, urmând ca platformele online să fie obligate să verifice vârsta utilizatorilor, a declarat ministrul Educației polonez, Barbara Nowacka, potrivit Reuters.
Tot mai multe țări UE vor limitarea accesului la rețelele sociale
Coaliția Civică, aflată la guvernare, va prezenta în aceeași zi proiectul în formă preliminară. Oficialul a precizat că platformele care nu vor restricționa accesul minorilor ar putea primi amenzi, iar legislația ar putea intra în vigoare la începutul anului 2027.
„Observăm starea de sănătate mintală a copiilor și tinerilor și constatăm un declin al capacităților lor intelectuale”, a declarat Nowacka, adăugând că nivelul amenzilor pe care companiile ar urma să le plătească este încă discuție.
Mai multe țări europene precum Danemarca, Grecia, Franța, Spania și Marea Britanie, au analizat introducerea unor restricții similare, pe fondul preocupărilor că rețelele sociale pot avea efecte nocive sau pot crea dependență în rândul minorilor.
Demersul ar putea aduce Varșovia în conflict cu marile companii tehnologice din SUA, precum Meta și platforma X deținută de Elon Musk, unele dintre acestea contestând restricțiile impuse după interdicția adoptată de Australia anul trecut.
