Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Podul Mare din Cișmigiu intră în reparații. Nicușor Dan: ”Nu a fost niciodată reabilitat, ci doar cârpit”

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Primarul general Nicușor Dan a anunțat joi că a început reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu. Lucrările vor dura opt luni și vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane.

Edilul Capitalei a precizat că Podul Mare din parcul Cișmigiu are o vechime de peste 100 de ani și nu a fost reabilitat niciodată.

”Au început lucrările pentru reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu, care asigură traversarea pietonală a lacului Cișmigiu.

Cu o vechime de peste 100 de ani (a fost construit în perioada 1913- 1914), podul nu a fost niciodată reabilitat, ci doar cârpit pe ici pe colo, și reprezintă din cauza degradării un real pericol pentru vizitatori, prin urmare se impun reparații capitale care să asigure stabilitatea și siguranța construcției.

Lucrările vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane, iar durata de execuție a acestora va fi de 8 luni. Trustul de Clădiri Metropolitane a finalizat deja procedurile premergătoare reparării podului, respectiv forajele care au necesitat golirea lacului”, a scris primarul general Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

În zilele caniculare și nu numai, parcurile trebuie să fie refugiul locuitorilor. Acolo unde este posibil. O echipă Euronews România a încercat să afle de ce oazele de verdeață din București nu mai sunt ce au fost odată.

În Cișmigiu lipsește principala atracție, mai exact lacul. Fundul lacului este plin cu moloz, s-au format cratere în anumite zone, iar, de altfel, întreg Parcul Cișmigiu este într-o stare deplorabilă.

 „Se execută lucrări de reabilitare a Podului Mare din Cișmigiu, a podului de beton. Automat, pentru măsurători și pentru efectuarea lucrărilor trebuia golit, au un termen de executie de nouă luni de zile. Deci anul acesta nu, în primăvara anului viitor va reveni la normal”, a declarat Tudorel Bîră, director ALPAB.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE