Focarele de hepatită A pun în alertă autoritățile sanitare din mai multe județe ale României. La Arad, spitalele se confruntă cu un număr mare de copii internați, iar unii dintre aceștia au ajuns să împartă același pat. În Constanța sunt monitorizate 26 de focare active, cu peste 140 de îmbolnăviri, în timp ce în Satu Mare au fost raportate zeci de cazuri. Medicii avertizează că numărul pacienților ar putea crește în perioada următoare.
În județul Arad au fost identificate trei focare de hepatită A, în care s-au îmbolnăvit 58 de copii, cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani. Numărul mare de internări pune presiune pe unitățile medicale, unde unii pacienți au ajuns să împartă același pat.
Situația este îngrijorătoare și în județul Constanța. Direcția de Sănătate Publică monitorizează 26 de focare active de hepatită A, cu un total de 142 de cazuri. Numărul îmbolnăvirilor a crescut de la o săptămână la alta.
Și în Satu Mare au fost raportate noi îmbolnăviri. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, numai în luna septembrie au fost înregistrate 37 de cazuri.
Autoritățile sanitare au declanșat anchete epidemiologice și au organizat acțiuni de vaccinare pentru a limita răspândirea virusului.
Medicii avertizează că numărul cazurilor de hepatită A ar putea crește
Specialiștii atrag atenția că focarele ar putea continua să se extindă în perioada următoare.
Dr. Claudia Cambrea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, explică faptul că hepatita A este cunoscută drept „boala mâinilor murdare”, iar lipsa vaccinării favorizează apariția periodică a unor focare.
„Este posibil să vedem mai multe cazuri în perioada imediat următoare. Hepatita acută de tip A este considerată, așa cum se știe, boala mâinilor murdare. Există un vaccin pentru această afecțiune, dar, din păcate, nu face parte din programul național de imunizări și atunci, la un interval de 8-10 ani, se acumulează o populație receptivă suficient de mare, astfel încât să izbucnească acest tip de focare”, a explicat dr. Claudia Cambrea.
Hepatita A poate provoca forme grave la adulți, inclusiv insuficiență hepatică
Deși cei mai mulți pacienți se vindecă, medicii avertizează că hepatita A poate avea și forme severe, în special în cazul adulților.
„Adulții fac forme mult mai severe comparativ cu copiii și sunt adulți care prezintă și alte afecțiuni. De regulă, au forme ondulante sau pot să aibă foarte multe recăderi sau sunt forme severe, care pot să ajungă inclusiv la insuficiență hepatică”, a declarat dr. Claudia Cambrea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.
Hepatita A este o infecție virală care afectează ficatul și se transmite în principal prin contact cu mâini murdare, apă sau alimente contaminate.
Printre simptome se numără febra, greața, durerile abdominale, oboseala și îngălbenirea pielii sau a albului ochilor.
Pentru prevenirea îmbolnăvirii, medicii recomandă respectarea regulilor de igienă, spălarea corectă a mâinilor, consumul de apă potabilă și vaccinarea împotriva hepatitei A.