În contextul prelungirii războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a faptului că rușii ar putea ataca un stat NATO, statele Alianței Nord-Atlantice au pus la cale o strategie numită „Linia de Descurajare a Flancului Estic”. Scopul este de a putea „neutraliza rapid” exclava Kaliningrad, în cazul unui conflict cu Rusia.
Iar acea neutralizare rapidă se referă la acțiuni de o rapiditate fără precedent, după cum precizează generalul Christopher Donahue, care este comandantul Armatei SUA în Europa și Africa și comandantul Forțelor Terestre ale NATO. El spune că această abordare este una fundamental schimbată și este pusă la punct pentru a descuraja un eventual atac al Rusiei asupra vreunei țări NATO. Temerile că rușii ar putea să atace un stat NATO au crescut, mai ales pe fondul frustrării că armata Kremlinului nu-și atinge obiectivele în Ucraina și își epuizează resursele.
Planul NATO pentru neutralizarea rapidă a Kaliningradului
Ajutată de progresul tehnologic accelerat, NATO vizează interoperabilitate industrială și sisteme de arme integrate, pentru ca viteza de intervenție să fie extrem de rapidă și rezultatul intervenției să aibă un impact foarte puternic.
„Domeniul terestru nu devine mai puțin important, ci devine și mai important. Acum poți anihila acele bule de interdicție a accesului și de negare a spațiului aerian (A2/AD) de la sol. Acum poți prelua de la sol controlul Mării. Toate aceste lucruri le vedem întâmplându-se în Ucraina”, a spus Christopher Donahue, citat de Defensenews. El a prezentat acest plan în cadrul conferinței LandEuro a Asociației Armatei SUA (AUSA).
Generalul Donahue pune accent pe Kaliningrad, pentru că este puternic militarizată și este situată strategic, la Marea Baltică. Exclava rusă este înconjurată de Polonia și Lituania, state membre NATO. Kaliningrad este considerată, de mult timp, un „bastion A2/AD”, care poate complica operațiile aeriene și navale ale NATO.
„Acum avem capacitatea de a anihila Kaliningrad de la sol într-un interval de timp nemaiauzit și mai rapid decât am fi putut vreodată. Am planificat deja acest lucru și l-am dezvoltat deja. (...) E vorba de problema de masă și impuls”, a subliniat Donahue.
Specialiștii spun că zona Kaliningrad reprezintă marea problemă a NATO, mai ales culoarul Suwalki, care leagă Kaliningrad de Belarus și traversează Polonia. Acea zonă era considerată cea mai mare vulnerabilitate a NATO într-un potențial conflict cu Rusia. Iar demersurile actuale au scopul de a opri extraordinar de rapid orice potențial avans masiv al Rusiei.
În acea zonă, tehnologia joacă cel mai important rol, iar NATO o folosește din abundență. Astfel, Alianța a achiziționat platforma Maven Smart System, de la Palantir, ceea ce îi permite să proceseze volume uriașe de informații și să accelereze procesul decizional. Asta duce la o interoperabilitate foarte mare, care vizează crearea unui lansator comun, controlat de un sistem de comandă pe care orice stat membru NATO îl poate utiliza.
„Vom putea lua muniții din orice țară și să le putem utiliza prin intermediul acestuia”, a spus Christian Donahue.
Această automatizare și interoperabilitate se bazează pe flexibilitate și pe tranziția între diverse sisteme, fie că este vorba despre lovire la distanță, fie de apărare apărare aeriană, ceea ce permite scăderea riscurilor și desfășurarea fără oprire a acțiunilor. Practic, Rusia nu ar avea timp să se adapteze.
În plus, dacă rușii nu fac față în atacurile convenționale și dacă ar decide să folosească, la un moment dat, atacuri cu rachete, acestea vor putea fi neutralizate extrem de repede. Iar NATO are în vedere să poată neutraliza orice, dar „cu un sistem mai ieftin decât ținta, indiferent spre ce tragi”. Asta înseamnă interoperabilitate și reducere a costurilor. De exemplu, nu este recomandat să utilizezi o rachetă de milioane de dolari pentru a neutraliza o dronă de câteva zeci de mii de dolari.
„V-am trimis un semnal clar cu privire la ceea ce avem nevoie. Dacă ne vindeți ceva, trebuie să fie interoperabil. Trebuie să partajați API-ul (Application Programming Interface). Costul trebuie să scadă”, a spus Donahue, în timp ce le explica reprezentanților industriei militare ce nevoi are NATO.
În acest fel, descurajarea nu se bazează doar pe volum de trupe, ci pe viteza decizională, precizia tehnologică și o integrare industrială și operațională accentuată.