Marea Britanie și Norvegia formează o alianță navală pentru a proteja cabluri subacvatice și a vâna submarine rusești

Atacurile persistente asupra cablurilor submarine din Europa reprezintă „cea mai activă amenințare” la adresa infrastructurii occidentale, a declarat expertul principal NATO în domeniul atacurilor cibernetice și hibride, potrivit Euronews.com.

Marea Britanie și Norvegia au anunțat noi patrule navale comune menite să protejeze cablurile submarine de Rusia

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, a purtat o discuție premierul norvegian, Jonas Gahr Støre, cu privire la planuri de a proteja cablurile submarine ce stau la baza infrastructurii europene.

Guvernul britanic a anunțat că o flotă formată din 13 nave de luptă „vor vâna submarine rusești și vor proteja infrastructura critică în zona de Atlanticului de Nord”.

Ministrul Apărării din Norvegia, Tore O. Sandvik, care a semnat acordul împreună cu omologul său britanic, John Healey, susține că astfel ambele țări „se pot apăra împreună”, potrivit Euronews.com.

Acest acord vine după o înțelegere de 10 miliarde de lire sterline (11 miliarde de euro), încheiată în august, prin care Norvegia va cumpăra cel puțin cinci fregate fabricate în Marea Britanie.

Navele norvegiene, împreună cu opt vase britanice, vor opera împreună în apele din aria flancului de Nord al NATO.

Ca parte a acordului, descris drept „istoric” de Starmer și semnat oficial la Londra de miniștrii Apărării din cele două țări, Regatul Unit a fost de acord să folosească rachete norvegiene pentru flota de suprafață a Marinei Regale.

„În această nouă eră a amenințărilor și odată cu intensificarea activității ruse în Atlanticul de Nord, puterea noastră vine din forța militară și din alianțe solide”, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey.

Acordul dintre cele două țări, rezultat din implicarea Rusiei în infrastructura cibernetică europeană

Marea Britanie susține că activitatea navală a Rusiei în jurul apelor engleze a crescut cu 30% în ultimii doi ani.

James Appathurai, secretar general adjunct interimar pentru Inovație, Amenințări Hibride și Cibernetice, a declarat că atacurile recente asupra cablurilor de comunicații, atribuite de Rusiei, fac parte dintr-o creștere semnificativă a activităților cibernetice, hibride și a altor forme de interferență în Europa.

La începutul lui noiembrie, două cabluri au fost tăiate în Marea Baltică, mai exact între Suedia și Lituania, iar altul între Germania și Finlanda, astfel alarmând imediat statele membre și NATO despre acțiunea de sabotaj.

„Rușii desfășoară un program pe care îl au de zeci de ani. Se numește Programul Rus de Cercetare Subacvatică, care este un eufemism pentru o structură paramilitară, foarte bine finanțată, care cartografiază toate cablurile și conductele noastre de energie”, a declarat Appathurai pentru Euronews.

„Are așa-numite nave de cercetare. Au mici submarine dedesubt. Au vehicule operate de la distanță, fără personal, au scafandri și explozivi.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE