Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Premieră în Ungaria: Un ministru nevăzător preia portofoliul Afacerilor Sociale și de Familie

Premierul Peter Magyar a anunțat, într-o postare pe platforma X, două numiri în viitoarea structură guvernamentală, susținând că acestea marchează o schimbare importantă de direcție administrativă.

Dávid Vitézy va fi noul ministru al Transporturilor și Investițiilor, portofoliu-cheie pentru infrastructura și dezvoltarea economică.

În același mesaj, Magyar aduce o premieră: Ministerul Afacerilor Sociale și Familiale va fi condus de dr. Vilmos Kátai-Németh, primul cetățean maghiar nevăzător care ocupă o astfel de poziție.

Acesta ar urma să aibă în responsabilitate, printre altele, politicile privind accesibilitatea și egalitatea de șanse.

Kátai-Németh s-a născut în Győr, a crescut în Budapesta și locuiește în prezent în Csepel. La vârsta de 16 ani, și-a pierdut vederea. Un moment de cotitură în viața sa, care l-a și întărit: a devenit practicant de aikido cu centură neagră, a obținut o diplomă în Drept și acum lucrează ca avocat, conform descrierii făcute chiar de Peter Magyar pe X. Kátai-Németh își propune să-i reprezinte pe nevoiași și să consolideze sistemele sociale și de protecție a copilului.

Anunțul de astăzi este văzut drept un semnal de reformă și incluziune în structura guvernamentală. Pentru moment, lipsesc detaliile privind calendarul instalării noilor miniștri sau cadrul instituțional al acestor schimbări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE